România, condusă de teama lui Băsescu faţă de anticipate

Guvernul Boc este lăsat să se autodistrugă, împreună cu românii, în lipsa unor reforme ţara urmând să cunoască o inflaţie crescută, continuarea contracţiei economiei şi chiar scenariul grec al protestelor violente.

Soluţia majorării TVA cu 5%, după ce CCR a respins o parte a planului de austeritate, demonstrează că guvernul Emil Boc nu are puterea de a ţine în frâu deficitul bugetar, scrie Reuters. Guvernului român îi lipseşte şi viziunea pe termen lung, pentru că mulţi analişti au prevăzut că reducerea pensiilor va fi respinsă de CCR. În acest fel, guvernul şi-a autosubminat autoritatea, arată agenţia britanică.

Opoziţia preferă să lase guvernul să se autodistrugă şi nu are interesul de a prelua puterea în acest moment. În aceste condiţii, guvernul va continua să se poticnească şi este greu de crezut că preşedintele Băsescu, un apropiat al PDL şi al premierului, ar fi dispus să-l demită pe Boc sau să convoace alegeri parlamentare, pentru că asta l-ar lăsa fără sprijin parlamentar.

Soluţiile de avarie ale guvernului pot mulţumi pentru moment FMI şi pot ajuta România să-şi atingă ţinta de deficit de 6,8%. Însă fără o reformă a administraţiei publice, efectul va fi de scurtă durată, inflaţia va creşte brusc şi va urma o recesiune cauzatp de preţurile majorate. Neal Shearing, analist la Capital Economics, prevede că PIB-ul României se va contracta cu 1% şi în 2010 şi că instabilitatea politică va fi un risc în plus pentru investitori. Mai mult, dacă protestele sociale se vor intensifica, România ar putea ajunge în situaţia Greciei.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.