Amesty International a cerut autorităţilor iraniene să oprească executarea prin lapidare a unei femei, mamă a doi copii, acuzată de adulter. „Vă rog să puneţi capăt acestui coşmar şi nu-l lăsaţi să devină realitate. Ajutaţi-ne să ne salvăm mama”, se arată într-o scrisoare a celor doi copii ai femeii, citată de „Daily Mail”.
Sakineh Mohammadi Ashtiani a fost condamnată în 2006 pentru că avea „relaţii ilicite” cu doi bărbaţi. Pentru aceasta, codul penal iranian prevede flagelarea ca pedeapsă. Ulterior, femeia a fost condamnată la moarte prin aruncarea cu pietre, pentru că a fost găsită vinovată de adulter.
În afara de Amnesty International, singura şansă a femeii de a scăpa de cumplita moarte este aceea de a putea ieşi din groapa în care pământul o va acoperi până aproape de gât. Codul penal iranian prevede că bărbaţii pot fi îngropaţi până la talie, având mâinile libere şi o şansă în plus de a se elibera. Legea prevede chiar şi dimensiunile pietrelor care sunt aruncate în timpul crudei execuţii. Cei care arunca pietrele trebuie să stea la o distanţă de 15 metri de victime. Lapidarea este pedeapsa pentru adulter.
Amputarea este o altă pedeapsă barbară aplicată în Iran, în general pentru furt. Un soldat iranian a fost condamnat, în 2008, la amputarea antebraţului, pentru că a furat un sac de orez. Principiul ochi pentru ochi este aplicat ad litteram în Iran. În 2008, un tânăr care şi-a orbit iubita cu acid pentru că i-a refuzat cererea în căsătorie, a fost condamnat la orbire prin picurarea de acid, în prezenţa familiei fetei. Singura şansă a tânărului era ca părinţii fetei să renunţe la această pedeapsă şi să accepte compensaţii financiare.