Cu câteva zile în urmă, Casa Christie’s din Paris a organizat, din iniţiativa actriţei Mireille Darc, o licitaţie caritabilă. Suma obţinută, 61.650 de euro, a fost donată pentru programul „1.000 de inimi pentru Africa”, iniţiat de Asociaţia profesorului Alain Deloche şi Institutul de Cardiologie din Abidjan. Au fost propuse spre vânzare, autoportrete fotografice ale unor femei celebre, printre care politiciana franco-marocană Rachida Dati, Prima Doamnă a Franţei, Carla Bruni Sarkozy, Mireille Darc, Isabelle Adjani, Nathalie Baye, Vanessa Paradis, Jane Birkin, jurnalista şi romanciera Claire Chazal, Arielle Dombassle. Toate participantele la licitaţie s-au fotografiat cu acelaşi aparat digital, în locul şi în postura liber alese.
Carla Bruni Sarkozy, a cărei fotografie s-a vândut cu 6.500 de euro, a pozat în genunchi, cu o mână în şold în salonul locuinţei ei pariziene, în faţa unei mari oglinzi. Mireille Darc a creat o versiune nouă a celebrei imagini din filmul „Marele Blond cu un pantof negru” de Yves Robert, care a oferit cel mai faimos spate dezgolit din istoria cinematografului. De data aceasta, s-a fotografiat în camera sa, învăluită într-un cearşaf. Fotografia a fost adjudecată la 3.000 de euro. Romanciera Claire Chazal a optat pentru un studio de dans, obiectivul surprinzând-o într-un „grand-écart” (1.500 de euro), iar Jane Birkin şi-a ales drept secund propriul câine (3.000 de euro). Au mai participat la proiect Sylvie Vartan, Kristin Scott Thomas, Sophie Marceau, Laeticia Hallyday şi Claudia Cardinale.
Cel mai mare preţ s-a înregistrat pentru fotografia actriţei şi top-modelului Tasha de Vasconcelos, într-un corset, într-un apartament al hotelului Bristol. Un licitator la telefon, care a dorit să rămână anonim, a oferit 18.000 de euro.
Am imaginat aceste portrete cu femei excepţionale şi sensibile, a declarat Mireille Darc, ca un exerciţiu de stil în sprijinul unei cauze nobile. Ele au ales locul, momentul şi atitudinea când au surprins aceste momente fugare de complicitate, tot atâtea imagini care vorbesc despre dragoste şi despre dăruirea de sine”.