Jurnalista CNN Octavia Nasr, specializată de 20 de ani pe problemele Orientului Mijlociu, a fost concediată de canalul american de televiziune pentru că a postat pe Twitter un mesaj în care regreta moartea ayatollahului Sayyed Mohammed Hussein Fadlallah, ghidul spiritual al mişcării Hezbollah. Octavia Nasr l-a numit pe ayatollah drept „unul dintre giganţii Hezbollah pe care îi respect mult”. Jurnalista provine dintr-o familie creştină din Liban, acolo unde s-a format, cu sprijin iranian, mişcarea Hezbollah.
Despărţirea CNN de Nasr vine la scurt timp după retragerea de la „Washington Post” a lui Helen Thomas, tot de origine libaneză, decana de vârstă a ziariştilor acreditaţi la Casa Albă. Aceasta a afirmat că evreii din Israel ar trebui să se întoarcă acasă, în Polonia, Germania şi SUA.
Octavia Nasr a declarat că a învăţat „o lecţie bună despre cum cele 140 de caractere ale mesajului Twitter nu trebuie folosite pentru a comenta subiecte sensibile şi controversate, în special despre Orientul Mijlociu”. Ea a spus că remarcile sale au fost „simpliste”, însă au avut la bază atitudinea ayatollahului faţă de drepturile femeilor.
Organizaţia Hezbollah este considerată teroristă în SUA, iar ayatollahul Fadlallah se afla pe lista americană a teroriştilor.