Pierdut şi stingher pe holurile Consiliilor Europene, înconjurat de consilieri linguşitori, preşedintelui României îi mai rămâne să promoveze o politică externă de anvergură pe ruta Neptun-Iaşi, încercând să ascundă izolarea în care a aruncat ţara şi modul în care distruge realizările diplomaţilor de profesie.
În urmă cu trei ani, Polonia fraţilor Lech Kaczynski devenea cea mai mare durere de cap a UE. Încăpăţânaţii gemeni de la Varşovia ţineau morţiş ca ţara lor să aibă un număr mai mare de voturi în Consiliul European şi au reuşit să-l obţină. Preţul politicii lor populiste a fost plătit la scurt timp, prin pierderea alegerilor.
Preşedintele Traian Băsescu se opune acum cu obstinaţie recunoaşterii independenţei Kosovo. Se obţine doar gâdilarea plăcută a orgoliului celor care ţin neapărat să trăiască încă în paradigma anilor ’90 şi să vadă că Ţinutul Secuiesc stă pe un bulgăre de aur care îi poate aduce separarea de ţară, aşa cum au făcut cromul şi plumbul pentru Kosovo. Dar, pe lângă aceasta, ce investiţii în Serbia câştigă România de pe urma acestei poziţii? Nici una. Cum contribuie la reducerea criminalităţii alimentate de nerecunoaşterea paşapoartelor kosovare? Nicicum. Chiar şi Grecia a început să recunoască aceste paşapoarte, în timp ce diplomaţia română îşi consumă inutil resursele pentru susţinerea unei poziţii care nu aduce beneficii.
România a participat la războiul din Afganistan cu mii de militari, dintre care unii nu s-au mai întors. Ministerul de Externe avea în vedere, pentru 2010, înfiinţarea unui centru de formare pentru reconstrucţie post-conflict la Bucureşti, dedicat, în parte, reconstrucţiei Afganistanului. Noul serviciu diplomatic al UE a propus însă pentru postul de ambasador la Kabul un lituanian. Din cei peste 100 de ambasadori UE, nici unul nu va fi român, aşa cum România nu are nici până acum un reprezentant special UE. Fondurile Ministerului de Externe au fost reduse, ideea centrului de formare de la Bucureşti a dispărut.
Preşedintele Traian Băsescu ne spune că obiectivul unui întreg popor a fost acela de a pleca în alte ţări, acolo unde este mai bine, iar apoi trage de urechi presa occidentală care critică acordarea cetăţeniei pentru cetăţenii moldoveni, ceea ce alimentează imigraţia. Când Franţa a început să critice oficial România în chestiunea romilor, Bucureştiul s-a executat şi a găsit panaceul. A creat un post de secretar de stat „pentru problemele romilor în relaţia cu Franţa”. Cât despre relaţia cu Republica Moldova, drumul moldovenilor către UE nu se poate deschide prin discuţiile de la Iaşi şi Neptun ale lui Traian Băsescu cu demnitarii de la Chişinău, ci prin negocieri în capitalele UE, la Washington şi la Moscova, acolo unde preşedintele şi-a închis canalele de comunicare. Însă trebuie să ne bucurăm, pentru că guvernul Boc vine să salveze situaţia, prin inaugurarea, „în puii mei”, a zece kilometri de drum european pentru România.
