Frica de al-Qaida trece oceanul şi pune stăpânire pe Europa

Turnul Eiffel, catedrala Notre Dame, Turnul TV din Alexanderplatz din Berlin şi Turnul Londrei ar fi fost selectate de membrii al-Qaida ca ţinte ale unui val de atentate în Europa, informează presa occidentală. În Franţa, nivelul de alertă teroristă este aproape de maxim, iar în Marea Britanie alerta este „severă”, adică un atentat terorist este foarte probabil, iar prinţul Harry este considerat o ţintă prinicpală. Europa pare să uite zisele fostului adjunct al spionajului britanic, Nigel Inkster: terosrismul este în primul rând o punere în scenă, în faţa căreia răspunsul alarmist este o alegere proastă.

Frica de al-Qaida trece oceanul şi pune stăpânire pe Europa

Turnul Eiffel, catedrala Notre Dame, Turnul TV din Alexanderplatz din Berlin şi Turnul Londrei ar fi fost selectate de membrii al-Qaida ca ţinte ale unui val de atentate în Europa, informează presa occidentală. În Franţa, nivelul de alertă teroristă este aproape de maxim, iar în Marea Britanie alerta este „severă”, adică un atentat terorist este foarte probabil, iar prinţul Harry este considerat o ţintă prinicpală. Europa pare să uite zisele fostului adjunct al spionajului britanic, Nigel Inkster: terosrismul este în primul rând o punere în scenă, în faţa căreia răspunsul alarmist este o alegere proastă.

Turnul Eiffel, catedrala Notre Dame, Turnul TV din Alexanderplatz din Berlin şi Turnul Londrei ar fi fost selectate de membrii al-Qaida ca ţinte ale unui val de atentate în Europa, informează presa occidentală. În Franţa, nivelul de alertă teroristă este aproape de maxim, iar în Marea Britanie alerta este „severă”, adică un atentat terorist este foarte probabil, iar prinţul Harry este considerat o ţintă prinicpală. În urmă cu cinci zile, poliţia franceză a evacuat Turnul Eiffel, din cauza unei alerte cu bombă, un fapt similar petrecându-se în urmă cu două săptămâni. Duminică a fost evacuată gara din oraşul belgian Mons, acolo unde se află cartierul general al NATO, tot în urma unei alerte cu bombă.

Europa pare să uite zisele fostului adjunct al spionajului britanic, Nigel Inkster: terosrismul este în primul rând o punere în scenă, în faţa căreia răspunsul alarmist este o alegere proastă. La fel, lipsa oricărui simţ al proporţiei răspunsului nu face decât să acorde importanţă unei grupări dispersate şi reduse. La doar cateva luni după ce şeful Pentagonului declara că în Afganistan nu mai există decât câteva zeci de membri ai Al-Qaida, vânaţi în permanenţă de dronele CIA, iar Ossama bin Laden era dat dispărut în regiunea tribală de la graniţa cu Pakistanul, fantoma grupării teroriste revine din nou, de data aceasta în Europa.

În Franţa, nivelul de alertă teroristă este aproape de maxim, iar în Marea Britanie alerta este „severă”, adică un atentat terorist este foarte probabil. Trupele speciale au întărit paza prinţului Harry, al treilea în ordinea succesiunii la tron. El este considerat o ţintă principală a teroriştilor. În Suedia, nivelul de alertă teroristă a fost ridicat la nivelul trei din totalul de cinci, pentru prima dată în istorie. Serviciul suedez de informaţii a precizat, în acelaşi timp, că un anumit număr de cetăţeni suedezi au călătorit în Afganistan şi Pakistan, unde au stat în tabere de pregătire a teroriştilor.

Departamentul de Stat al SUA a emis un evertisment de călătorie în Europa, arătând că „informaţiile actuale sugerează că al-Qaida şi organizaţiile afiliate cotinuă să planifice atacuri teroriste. Teroriştii pot folosi mai multe mijloace şi arme şi pot alege atât ţinte publice, cât şi private. Teroristii au ales metroul şi sistemul feroviar, cât şi serviciile aeriene şi maritime.” Departamentul de Stat arată că posibilele atacuri vor fi îndreptate împotriva statelor văzute ca aliaţi fideli ai SUA în lupta împotriva terorismului.

Întreagă această psihoză europeană, similară celei produsă în SUA după atentatele din septembrie 2001, a izbucnit în urma declaraţiilor unui lider al-Qaida arestat de forţele americane din Afganistan. Este vorba de Ahmad Sidiqi, originar din Hamburg. Aflat în custodia agenţilor SUA, acesta a arătat că organizaţia planifică atentate în stilul celor de la Mumbay, din 2008, când zece terorişti au ucis 166 de persoane, trăgând la întâmplare pe străzile orasului şi alegându-şi ca ţinte principale un hotel, un centru evreiesc şi o gară. Planurile, spune Sidiqi, au fost elaborate de numărul trei din al-Qaida, şeicul al-Mauretani, care a primit acordul lui Ossama bin Laden. Mărturia lui Sidiqi revitalizează astfel simbolul Hamburgului, oraşul în care au fost planificate şi atentatele din SUA, şi pe cel al lui bin Laden.

Deşi, iniţial, serviciile secrete franceze şi germane, la fel ca şi autorităţile americane, nu au arătat că ar fi vorba despre atentate iminente, în câteva zile acesta a devenit subiectul central al presei europene, în special al celei britanice şi germane.

În Franţa, o parte a presei se întreabă în ce măsura alerta terorista îi poate servi preşedintelui Nicolas Sarkozy, atacat atât în dosarul de fraudă al companiei L’Oreal, pentru politica faţă de imigranţii romi şi cei musulmani, cât şi în ce priveşte folosirea serviciilor secrete în intrigile de la Elysee. Activitatea teroristă a început să preocupe autorităţile de la Paris în special după raidul din iulie împotriva organizaţiei Al-Qaida din Magreb, care răpise un cetăţean francez.

În urmă cu două săptămâni, mai multi cetăţeni francezi au fost rapiti de către aceeaşi organizaţie în Niger, iar Parisul a ripostat trimiţând trupe speciale şi avioane în zonă. Cei răpiţi erau angajaţi ai companiei Areva, lider pe piaţa tehnologiei nucleare din Europa, iar Nigerul este principalul furnizor de uraniu al Franţei. La începutul acestui an, preşedintele Nigerului care a încercat să spargă monopolul francez asupra uraniului a fost înlăturat în urma unui puci. Noii săi clienţi ar fi urmat să fie China şi Iranul.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.