După toate speculaţiile şi pariurile din ultimele zile, Comitetul Nobel a decis, în sfârşit, să premieze unul dintre scriitorii aflaţi de multă vreme pe lista de aşteptare: Mario Vargas Llosa, pentru „cartografierea structurilor puterii şi imaginile sale tranşante privind rezistenţa, revolta şi eşecul individual”. America Latină mai numără un premiat Nobel după 28 de ani.
Pentru prima dată, un Nobel pentru Peru
„A fost o surpriză enormă. Am crezut că este o glumă când am primit ştirea la telefon”, a declarat Mario Vargas Llosa, care şi-a rugat soţia să aştepte confirmarea oficială înainte de a anunţa copiii. Iar preşedintele Perului, Alan Garcia, comenta: „Este un act de justiţie, o zi mare pentru Peru şi o mare onoare pentru peruvieni”.
Bine cunoscut cititorilor din România, pe care a şi vizitat-o de două ori, scriitorul, eseistul, omul politic peruvian Mario Vargas Llosa s-a născut în 1936, la Arequipa, în Peru. A copilărit în Bolivia împreună cu mama sa, întorcându-se în Peru după zece ani. A trăit, încă din tinereţe, într-o ambianţă cosmopolită, atât în Columbia, cât şi, mai târziu, la Madrid sau la Paris. Multe dintre evenimentele vieţii lui au devenit subiect al propriilor scrieri, începând cu „Oraşul şi câinii” (1963), bazat pe experienţa din „Colegio Militar Leoncio Prado”, unde a fost elev, şi continuând cu „Mătuşa Julia şi condeierul”, rezultatul scandalului provocat de căsătoria sa cu o mătuşă. „Oraşul şi câinii” a cunoscut un success fulminant în Europa şi a provocat un adevărat scandal în Peru, considerat o carte împotriva puterii. Exuberant şi prolific, Llosa a alternat literatura şi lupta civilă.
Apropiat de comunism în tinereţe, va afirma mai târziu, într-o manieră proprie idei de dreapta, într-un continent preponderant de stânga, atacându-l pe Fidel Castro şi chiar pe scriitorul Gabriel Garcia Marquez, pentru prietenia lui cu liderul cubanez. Implicarea sa politică a mers până la depunerea candidaturii pentru peşedinţia Perului, la concurenţă cu Alberto Fujimori. „Un scriitor, afirma el, trebuie să aibă o responsabilitate politică şi civilă, participând la dezbaterile publice. Din acest motiv, ca jurnalist şi ca scriitor, am apărat întotdeauna democraţia şi libertatea”. Poate că acesta este un motiv care a atârnat greu în decizia de astăzi a Academiei Suedeze.
Mario Vargas Llosa a cunoscut succesul încă de la prima carte, intrând în seria scriitorilor care au impus literatura sud-americană în lume, alături de Julio Cortázar, Ernesto Sabato, Jorge Luis Borges, Carlos Fuentes, Gabriel García Márquez.
Urmează volum după volum, toate apreciate de critică şi de cititori: „Casa Verde”, influenţat de William Faulkner, care i-a confirmat statutul de scriitor important în America de Sud, „Conversaţie la catedrală”, considerat prima lui încercare de „roman total”, „Pantaleone şi vizitatoarele”, colaj de dialoguri şi documente privind serviciul de prostituţţie din armata peruană, „Sărbătoarea ţapului”, a cărui figură centrală este generalul Rafael Leonidas Trujillo y Molina, poreclit Ţapul, „Războiul sfârşitului lumii”, roman istoric bazat pe evenimente reale, „Paradisul de după colţ”, alt roman istoric despre Paul Gauguin şi Flora Tristan.
Preţuit pentru literatura sa şi pentru implicarea politică, Mario Vargas Llosa a fost distins cu mai multe premii. „Miguel de Cervantes”, considerat un Nobel al literaturii hispano-americane, „Premiul Păcii” acordat de Asociaţia Librarilor Germani, în 1996, an în care primeşte şi „Premiul Criticii” şi Premiul Internaţional de literatură „Romulo Gallegos” pentru „Casa Verde”, „Premiul Planeta”, Premiul „Ovidius”, acordat în 2005 de Uniunea Scriitorilor din România, pentru „valoarea operei literare şi contribuţia la afirmarea libertăţii de expresie şi a toleranţei interetnice”.
Academia suedeză nu se dezminte
În fiecare an, membrii Comitetului Nobel au reuşit să şocheze contrazicând toate pronosticurile. Dar parcă niciodată n-au păstrat secretul mai bine ca anul acesta. Nimeni nu se mai aştepta să audă numele lui Mario Vargas Llosa, etern nobelizabil.
Decernat pentru prima dată în 1901, Premiul Nobel pentru Literatură a suscitat în fiecare an comentarii. Există chiar o bursă a pariurilor, înaintea fiecărei decernări. Motivele sunt mai multe. În primul rând, suma de bani considerabilă (10 milioane de coroane, respectiv aproximativ 1,1 milioane de euro) care însoţeşte premiul şi, apoi, faptul că formula aleasă de Nobel însuşi pentru acordarea acestei distincţii unei opere literare „impregnate de un ideal puternic” lasă loc multor interpretări şi introducerii unor criterii politice. Membrii juriului selecţionează câştigătorul dintr-un număr de aproximativ 350 de nume propuse, alcătuind o listă finală de cinci scriitori, listă ce rămâne secretă. Cei nepremiaţi intră în mod automat pe listele pentru selecţie ale anului următor. Alegerea finală trebuie să aibă mai mult de jumătate din voturile celor 18 membri (aleşi pe viaţă) ai Comitetului Premiului Nobel.
Speculaţiile din lumea literară preced anunţarea laureatului, care, în afara banilor, primeşte o medalie de aur şi un document caligrafiat care îi atestă statutul şi expune motivele pentru care a fost premiat. Pariurile „Ladebrokes”, începute cu 48 de ore înaintea anunţării câştigătorului, plasau în fruntea listei cinci candidaţi: kenyana Ngugi wa Thiong’o, pe care paria blogul literar „Literary Saloon”, mizând mai ales pe romanul ei despre totalitarism, „Wizard of the Crow”, şi pe poziţiile sale în problemele neocoloniasmului, japonezul Haruki Murakami, suedezul Tomas Tranströmer, americanul Cormac McCarthy şi canadianca Alice Munro. Luni seară s-a alăturat listei paraguayanul Nestor Amarilla. În afara pariorilor, editurile şi librarii aşteaptau şi ei cu nerăbdare anunţarea noului premiat, mizând pe efectul banderolei „Prix Nobel” asupra vânzărilor. E drept că, în ceea ce îl priveşte pe Cormac McCarthy, existau dubii, dată fiind poziţia Comitetului Nobel care nu dă prioritate americanilor, aşa cum demonstra poziţia vechiului secretar perpetuu, Horace Engdahl, dar, era posibil ca, în această situaţie, să aibă o poziţie privilegiată Alice Munro. S-a speculat, de asemenea, asupra ideii unui scriitor african, ceea ce ar fi dat şanse şi algerienei d’Assia Djebar, membră a Academiei Franceze, dar care este dezavantajată de limba în care scrie. Mulţi alţi scriitori aşteaptau pe lista nobelizabililor, de la Amos Oz şi Mario Vargas Llosa la cecenul de limbă rusă Kanta Ibraguimov, de la poetul sirian Adonis la coreeanul Ko Un, de la americanii Philip Roth şi Joyce Carol Oates la cealaltă canadiancă, Margaret Atwood. Dar, în privinţa lor, comentatorii erau destul de blazaţi. Alegerea lui Mario Vargas Llosa a fost, din acest punct de vedere, cu adevărat o surpriză.
