Restaurantul Drouant, unde se anunţă în fiecare an Premiul Goncourt, a fost asaltat ieri de un val de jurnalişti, camere de televiziune şi aparate de fotografiat care au transformat salonul în care se reuneşte juriul într-un adevărat „circ”, cum îl numeşte presa franceză. Numele laureatului a provocat toată această avalanşă mediatică: Michel Houellebecq, care a ratat de două ori această distincţie, o dată în 1998, cu volumul „Les Particules élémentaires”, şi apoi în 2005, cu „La Possibilité d’une île”. El a fost declarat anul acesta, cu şapte voturi pentru şi două împotrivă, învingător, pentru romanul „La Carte et le Territoire”, apărut la Editura Flammarion, care îşi vede pentru prima dată, din 1980, o carte distinsă cu Goncourt. Întrebat de jurnalişti ce părere are despre atmosfera inedită de la această ediţie a Premiului Goncourt, celebrul Bernard Pivot a remarcat că este genul de situaţie în cărei descriere scriitorul a excelat nu o dată. Strigătele, busculada, invectivele la adresa uneui star mediatic apar, de altfel, în cartea premiată.
Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori francezi contemporani în străinătate, este adulat şi controversat în aceeaşi măsură. Personaj mizantrop, autor care nu se sfieşte de atacurile la persoană, considerat când de stânga, când reacţionar, are mari prieteni şi mari duşmani în egală măsură. Din 1991, când i-au apărut primele două cărţi, „H. P. Lovecraft. Contre le monde, contre la vie” şi „Rester vivant”, Houellebecq a scris numai cinci romane, fiecare dintre ele cunoscând o acoperire mediatică remarcabilă. Scrierile lui sunt o radiografiere a societăţii contemporane, într-o manieră amintind de demersul balzacian, foarte diferită de „Noul Roman” de după al Doilea Război Mondial.
În cartea distinsă ieri, autorul se include ca personaj, caracterizat drept „un solitar cu puternice tendinţe mizantrope”, ceea ce sporeşte interesul cititorilor. Al doilea personaj principal este un fotograf singuratic, care îi cere lui Houellebecq o prefaţă pentru un catalog. Cartea este o analiză aproape sociologică a secolului XXI, în care judecăţi lapidare despre artă se alătură dragostei, dorinţei, tehnologiei, prostituţiei, sexualităţii, alcoolului, bătrâneţii, deteriorării fizice.
Declarându-se „extraordinar de fericit” că a primit distincţia, Michel Houellebecq, întrebat dacă i se pare că volumul premiat este cel mai bun pe care l-a scris până acum, a răspuns: „Nu ştiu. Este, poate, cel mai uşor de citit, dar, în mod sigur are construcţia cea mai complicată”.
În aceeaşi zi cu Gouncourt se decernează şi Premiul Renaudot, care a cunoscut anul acesta cele mai acerbe dispute ale juriului. A fost nevoie de 11 tururi de scrutin pentru acceptarea cu patru voturi contra trei, a cărţii „Apocalypse bébé” (Grasset), semnată de Virginie Despentes. La concurenţă erau Robert Solé şi Marc-Édouard Nabe. Membru al juriului Renaudot, Le Clézio, laureatul Nobel din 2008, a votat prin Skype de la casa sa din Albuquerque în New Mexico, chiar dacă deliberările au durat până la 4 dimineaţa.
Dejunul Premiului Renaudot s-a produs în absenţa laureatei, care, din superstiţie, nu şi-a schimbat programul, aflându-se la ora anunţului într-o sală de montaj. Editura Grasset a trimis o maşină, care a fost prinsă însă într-un blocaj de trafic.
Cartea, scrisă ca un roman poliţist, este o satiră socială. Este un fel de road movie între Paris şi Barcelona al unei detective particulare în căutarea unei adolescente.
Primul roman al scriitoarei, care până atunci a fost prostituată şi vânzătoare într-un magazin, „Baise-moi”, a apărut în 1993 la Florent-Massot, după ce fusese refuzat de mai multe edituri din cauza conţinutului lui provocator. Ecranizat în 2000, filmul a provocat un adevărat scandal. Un alt roman al său, „Les jolies choses”, a fost adaptat pentru ecran de Gilles Paquet-Brenner, cu Marion Cotillard în rolul principal. În momentul de faţă, ea lucrază la un film după cartea apărută în 2004, „Bye bye Blondie”, cu Béatrice Dalle şiEmmanuelle Béart. În 2006, Virginie Despentes a publicat un eseu autobiografic, „King Kong Théorie”, care s-a vândut în 45.000 de exemplare.
Conferirea Premiilor Goncourt şi Renaudot a fost precedată, în 3 noiembrie, de Premiul Médicis, atribuit lui Maylis de Kerangal pentru „Naissance d’un pont”, iar Premiul Médicis pentru un scriitor străin a revenit americanului David Vann pentru „Sukkwan Island”.
În sfârşit, Premiul Femina, care recompensează în fiecare an un roman despre adulter, a fost adjudecat de Patrick Lapeyre, pentru „La vie est brève et le désir sans fin”, un roman de dragoste. Femina pentru o operă străină a revenit finlandezei Sofi Oksanen, cu romanul „Purge”.
Premiile literare franceze sunt aşteptate în fiecare an cu sufletul la gură nu numai de către scriitori sau împătimiţii de literatură, dar şi de editori şi librari. Ele au devenit de mult timp un instrument de vânzare a cărţilor. Banderola cu inscripţia „Premiul…” este o garanţie pentru succesul de librărie.
