Shun-kin, o cântăreaţă oarbă la shamisen, instrument japonez înrudit cu flautul, este îndrăgostită de servitorul ei, Sasuke. Relaţia este pasională şi crudă în acelaşi timp. Povestea lor face subiectul romanului celebrului scriitor japonez Junichirô Tanizaki (1886-1965), a cărui adaptare pentru scenă a cucerit Londra şi, în 23 noiembrie, Parisul, în cadrul Festivalului de Toamnă, la Théâtre de la Ville.
Compania Complicité, a artistului Simon McBurney, pornind de la un scenariu scris de Jo Allan, a montat această istorie, cu actori japonezi, folosind toate mijloacele de expresie teatrală, de la cele arhaice şi tradiţionale la cele mai avansate din punct de vedere tehnic şi mai sofisticate. Simon McBurney a mai lucrat cu trupa japoneză de la Teatrul „Setagaya” din Tokyo. Spectacolul prezentat la Paris este realizat cu actori, marionete şi muzicieni, planurile întretăindu-se într-o poveste pe cât de violentă, pe atât de feerică.
Eroina principală este întâi o marionetă, fiind jucată apoi de o actriţă cu mişcări de marionetă, într-o atmosferă stranie şi neliniştitoare. Printre cei 10 interpreţi ai piesei se află şi Yoshi Oida, care a lucrat mult cu Peter Brook şi care deschide reprezentaţia în franceză, restul spectacolului desfăşurându-se în limba japoneză. Yoshida Oida povesteşte la început că s-a născut în 1933, anul în care Tanizaki a scris „Shun-kin”, şi că la şcoală toţi elevii cunoşteau această istorie, despre care se spunea că a fost scrisă din răzbunare, pentru că autorul fusese refuzat de o femeie pe care o iubea.
Scriitorul Henry Miller scria în prefaţa volumului „Două iubiri crude”, care includea şi „Shun-kin”: „Dragostea lor are profunzimi de tandreţe şi de cruzime pe care literatura occidentală nu le-a atins aproape niciodată”.
Regizorul foloseşte mai multe planuri, fiecare dintre ele denotând o altă viziune. Spaţiile aparţin secolului al XIX-lea, în care se petrece acţiunea, celui următor, al lui Yoshi Oida, şi veacului al XXI-lea prin introducerea unei povestitoare de la un post de radio japonez, invitată să înregistreze nuvela lui Tanizaki şi care, în pauze, vorbeşte la telefonul mobil cu amantul ei. Un cântăreţ adevărat la shamisen, care se substituie la un moment dat lui Sasuke, marioneta, manipulată la vedere, care o reprezintă pe Shun-kin copil, apoi adolescentă, şi care pare să prindă viaţă sub ochii spectatorului, în asemenea măsură încât este implicată chiar într-o scenă de dragoste, hârtiile albe pe care actorii le foşnesc pentru a sugera zborul păsărilor aşa cum le auzea cântăreaţa oarbă se integrează, după părerea criticilor, într-un ansamblu evocator al artei nipone, conferind un caracter caligrafic spectacolului. Se adaugă eleganţa rituală a jocului actorilor care are un efect hipnotic, obsedant.
Spectacolul a avut premiera londoneză anul trecut, iar cronicarii britanici l-au considerat cea mai împlinită montare a companiei. „Oferă un portret complet al dragostei sado-masochiste, este plin de ambivalenţe morale şi este pus în scenă cu o delicateţe miraculoasă”, scria un critic, adăugând: „Regizorul transformă o poveste plină de cruzime şi violenţă într-un obiect estetic”.
Distins, ca realizator, cu Premiul „Laurence Olivier” pentru „Cercul de cretă caucazian”, McBurney este un cunoscut actor de teatru, dar şi scenarist şi producător de seriale TV de comedie, cum ar fi „Mr. Bean’s Holiday”, pentru BBC. Compania fondată de el, numită iniţial „Théâtre de Complicité in England”, iar acum, simplu, „Complicite”, este recunoscută pentru calitatea spectacolelor sale, cu care face turnee în toată lumea.
