Iniţiat în 1994, proiectul „Soleil de l’Est”, al Asociaţiei Culturale Internaţionale cu acelaşi nume, condusă de Michel Gavaza, ce-şi are sediul la Saint-Cyr-sur-Loire, vizează familiarizarea artiştilor din România cu atmosfera artistică şi culturală a Franţei. Între 2001 şi 2010, o serie de ateliere de creaţie, organizate în câte două ediţii anuale, primăvara şi toamna, la Château de Trousse- Barières, la Brian, în Valea Loarei, respectiv la Collioure, leagănul fovismului. Lucrările concepute în aceste întâlniri au făcut obiectul unor expoziţii, în Franţa şi în România.
Timp de 30 de zile, artiştii invitaţi se documentează şi se impregnează de aerul Franţei, vizitând obiective de patrimoniu, muzeele din Tours, Orléans, trecând prin Barbizonul legat de naşterea picturii moderne româneşti, primăvara, sau Perpignan, Céret, Saint-Génis-des-Fontines, Elne, toamna, pentru a cita numai câteva locuri-simbol pentru artă, şi întâlnindu-se cu creatori francezi.
O selecţie de lucrări, expuse la Sala „Constantin Brâncuşi”, din Bucureşti, etalează opere create în 2009 şi 2010 de pictori consacraţi sau foarte tineri, fiecare păstrându-şi marca proprie.
Petre Velicu
Împreună, piesele dau o imagine aproape completă a tendinţelor din plastica actuală românească, de la viziunea postmodernistă din compoziţiile Mirelei Iordache, unele aparţinând perioadei dominate de pasiunea pentru negru, sau din cele abstracte, cu formele gravitând în jurul unui centru, într-o alternanţă centrifug-centripet, pline de culoare şi vitalitate ale lui Lisandru Neamţu, ambii creatori tineri, cu o prezenţă expoziţională în ţară şi în străinătate remarcabilă, la un abstracţionism, mergând pe linia constructivismului la Costin Neamţu, sau cu accente lirice la Ciprian Radovan. Cochetând şi el cu ludicul şi abstractul, chiar dacă elemente figurative pot fi descoperite în vârtejul de culoare, Dan Cioca apelează la practica gestualistă, ca şi Vasile Tolan, de altfel, în colajele sale cu amestec de materii – pene, paie, pietre -, compoziţii fruste şi neliniştitoare în acelaşi timp. Dominante sunt direcţiile marcate de amintirea expresionismului şi suprarealismului, ca în lucrările Suzanei Fântânariu sau în „Natura statică cu viori” şi în „Peisaj”, semnate de Nicolae Iorga. Şi tot în această zonă, cu o marcată aplecare către figurativ, se înscriu lucrările lui Marian Condruz (care este şi comisarul expoziţiei, aşa cum îl informează pe vizitator scaunul amintind de cel al regizorilor de film, inscripţionat cu numele său), fie că ne oprim la „Portretul lui Nicole cu Bubu”, ecou peste timp al portretisticii spaniole de secol XVII, sau la „Madona” a cărei figură ne aminteşte de deformările în oglinzi concave ale Manierismului. Preocupările contemporane plecate din suprarealism fac substanţa operei lui Petre Velicu, cu întâlnirile stranii ale fragmentelor de corp omenesc, descompus după o logică specială, cu o figură de înger (căzut sau nu).
Revizitarea simbolismului este şi ea decelabilă în „Peisajul psiho-ludic” al lui Daniel Crăciun sau în cel, incandescent, al lui Gelu Costea.
Am regăsit în expoziţie lirismul, oscilând între sacru şi senzual, al lui Horea Cucerzan, prezent cu un „Peisaj” şi cu romantica „Maternitate” închisă în tondou, cu paleta luminoasă dominată de ocruri şi galbenuri. Obligă la un popas plin de visare şi prospeţime castelele Angelei Tomaselli, invită la visare compoziţia cu subtext mitologic a lui Dimitry Brodetski sau peisajele aparent realiste, pline de pitoresc, semnate de Călin Beloescu sau Cornel Drăgan, alături de care atrag privirile contrastele dramatice de culoare concepute de Carmen Cretzu-Iacob.
Horea Cucerzan, Maternitate
Expoziţia de la Sala Brâncuşi cuprinde operele a 30 de artişti. Celor menţionaţi deja li se alătură Dorin Badea, Cornel Bârsan, Kader Bekov, Cristina Ciobanu, Aurel Dan, Robert Koteles, Romul Nuţiu, Cristian Paraschiv, Vasile Pop-Negreşteanu, Cristian Sida, Tudor Vescu.
Interesantă este imaginea de ansamblu, datorată desigur şi panotării, care reuşeşte să marieze atât de variatele modalităţi expresive într-un tot coerent şi armonic, în care artiştii dialoghează pe aceeaşi lungime de undă sau contrazicându-se, oferind privitorului un discurs cvasi-complet despre pictura contemporană.
