„De Rodica Tapalagă, mi s-a spus, trebuie să te apropii cu grijă. Are un farmec care electrocutează şi o minte care scapără, dar pe lângă ele nu ştiu cum se face că mai întotdeauna se găseşte un fir din iasca nemulţumirii gata să ia foc. Şi până la urmă scânteile sar şi se porneşte pârjolul. Rodica Tapalagă ar fi deci o dificilă. O năzuroasă. O persoană care dă mereu în clocot”, declara regizoarea Sanda Manu cu ocazia punerii în scenă a spectaolului „Pluralul englezesc” de A. Ayckbourn, la Teatrul Mic. Şi actriţa chiar dădea în clocot, talentul, vitalitatea, pasiunea ei incendiind scena.
În 1958 apărea pe ecran, alături de actori afirmaţi deja, ca Ştefan Tapalagă, fratele ei, Stela Popescu şi apreciatul Ştefan Mihăilescu-Brăila, o tânără frumoasă şi vulcanică în filmul „Alo, aţi greşit numărul”. Era studentă în ultimul an la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică şi se numea Rodica Tapalagă. Aşa a început lunga carieră în teatru, în film şi televiziune a acestei actriţe ce avea să cucerească publicul cu prezenţa sa care electriza, deopotrivă, partenerii de scenă şi spectatorii. Cu un talent debordant, capabilă să acopere o gamă largă de roluri, de la eroinele cehoviene la Didina lui Caragiale sau Regina Charlotte din „Nebunia Regelui George” de Alan Bennett.
Trei importante scene s-au bucurat de multiplele disponibilităţi ale acestei artiste capabile să exprime cu desăvârşită artă inocenţa, pasiunea, tristeţea sau veselia debordantă, prin verb, muzică sau dans, printr-o gestică şi o mimică, de fiecare dată alta, marcând însă fiecare rol cu personalitatea ei putenică, inconfundabilă.
A fost, pe scena Teatrului din Craiova, Elisa Doolittle din „Pygmalion” de Bernard Shaw, în regia regretatului Vlad Mugur, sub a cărui baghetă urma să creeze apoi personajul Liuba Şestova din dramatizarea unei cărţi despre care puţini tineri de astăzi au auzit probabil, „Tânăra Garda” de Fadeev, rol ce avea să-i aducă prima distincţie din carieră, „Premiul de interpretare” la „Concursul Naţional al Tânărului Actor”, în 1960. Cu graţie, cu inocenţă a fost Eleva din „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, piesă în care va interpreta mai târziu, savurosul rol al Domnişoarei Cucu.
Din 1961, pe scena Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti va colabora pentru prima dată cu doi regizori importanţi, care au devenit celebri pe plan mondial, Lucian Pintilie şi Liviu Ciulei, în piesa „Copiii Soarelui” de Maxim Gorki. Urmează, în acest teatru, de-a lungul a 15 ani, o serie de roluri a căror diversitate dă cu adevărat măsura talentului său, în montări semnate de nume mari ale regiei româneşti: Lucian Pintilie, care o distribuie în Ortansa din „Prostii sub clar de luna” de Tudor Mazilu, pentru care va primi şi Premiul Naţional de Interpretare, şi în Didina Mazu din „D’ale carnavalului”, Lucian Giurchescu, sub a cărui baghetă o interpretează pe Adriana din „Comedia erorilor” de Shakespeare, Valeriu Moisescu, care îi încredinţează rolul EA din „Nu sunt Turnul Eiffel” de Ecaterina Oproiu, care-i aduce furtuni de aplauze şi cronici entuziaste. Tot aici este Camelia, eroina piesei „Acesti nebuni făţarnici” a lui Mazilu, în regia lui Emil Mandric, Ella din „Meteorul” de Dürrenmatt, pus în scenă de Valeriu Moisescu, Ruxandra din „Trei Generaţii” de Lucia Demetrius, spectacol semnat de Petru Popescu, sau Doamna din pachet din altă piesă a Ecaterinei Oproiu, „Interviu”, regizată de Cătălina Buzoianu.
Dar, mai ales, realizează trei creaţii în spectacolele lui Liviu Ciulei: Lucy din „Opera de trei parale” de Brecht, în 1965, în care a strălucit alături de alţi monştri sacri ai teatrului românesc, ca Toma Caragiu şi Clody Bertola, şi de tânăra cântăreaţă, magnetică şi ea, Margareta Pâslaru, Vasilisa din „Azilul de noapte” de M. Gorki şi una dintre neuitatele Zoe din „Din o scrisoare pierdută” de Caragiale. Tandemul Rodica Tapalagă – Toma Caragiu a făcut deliciul spectatorilor, spectcolul fiind preluat de Televiziunea Română.
A fost apoi rândul Teatrului Mic, în perioada lui de glorie, să se bucure de extraordinara ei prezenţă scenică. Aici se întâlneşte actriţa cu teatrul lui Cehov. Este Elena Andreevna din „Unchiul Vania”, rol pe care îl va relua pe scena Teatrului Bulandra, câţiva ani mai târziu. Este excelentă în electrizanta comedie a lui Giraudoux „Nebuna din Chaillot”, pusă magistral în scenă de Silviu Purcărete cu un careu de actriţe de clasă. Rodica Tapalagă joacă în această montare alături de Olga Tudorache, Leopoldina Bălănuţă şi Tatiana Iekel. Neuitată râmâne şi snoaba, alcoolica, excentrica Marion din „Pluralul englezesc”, de Sir Alan Ayckbourn, sarcastica prezentare a societăţii englezeşti prin intermediul a şase personaje, în care a evoluat alături de Dan Condurache, Tatiana Iekel, Mitică Popescu, Magda Popovici şi Vistrian Roman.
În 1981 se întoarce pe scena Teatrului Bulandra, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii, jucând într-o serie de capodopere ale dramaturgiei universale, ca „Tartuffe” de Molière, în care are rolul Elmirei, şi în „Cabala Bigoţilor” de Bulgakov, regizate de Alexandru Tocilescu. Este Dădaca din „Trei surori”, încântă în Miss Tulcea din „Trenurile mele” de Muşatescu, în Sophie Ioaniu din dramatizarea Cătăliei Buzoianu după „O dimineaţă pierdută”, de Gabriela Adameşteanu.
Ultimul rol, Regina din „Nebunia Regelui George”, de E. Bennett, în regia lui Petre Bokor, cu decorurile lui Helmut Stürmer şi costumele Ninei Brumuşilă, l-a jucat, în 2004, pe scena Sălii „Toma Caragiu”, alături de Mircea Albulescu (Regele George al III-lea), ambii actori reveniţi după o lungă absenţă pe scena acestui teatru.
Actriţa-locomotivă
Cu Margareta Pâslaru în Opera de trei parale
Ecranul a iubit-o şi el pe Rodica Tapalagă. Roluri precum cele din „Între oglinzi paralele” de Mircea Veroiu, ecranizarea din 1978 a romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” al lui Camil Petrescu, în care duetul cu Ion Caramitru rămâne una dintre reuşitele cinematografului nostru, savuroasa actriţă de cabaret, din „Actriţa, aurul şi ardelenii”, în care evoluează alături de Mircea Albulescu, Ilarion Ciobanu şi Mircea Diaconu, Aglae din „Tănase Scatiu”, care i-a adus Premiul Asociaţiei Cineaştilor în 1976 sunt numai câteva repere.
În 2005 va face un rol memorabil în Nica din filmul lui Mircea Daneliuc, „Sistemul nervos”, ecranizarea unui capitol din romanul „Marilene”, semnat de regizor, în care, cu o artă desăvârşită, construieşte personajul prins între existenţa cotidiană anodină, mizeră şi universal interior, absurd, obsesional al bătrânei îndrăgostite de un prezentator de ştiri.
Premiul UNITER pentru întreaga carieră, din 2001, a fost expresia preţuirii breslei, pentru longevitatea talentului ei.
Într-o anchetă despre rarele apariţii ale unor mari actori pe scenă, după 1990, criticul Magdalena Boiangiu o includea pe Rodica Tapalagă în rândul „actorilor-locomotivă, capabili să care după ei o întreagă distribuţie”.
Dispariţia acestei stele a scenei româneşti lasă teatrul mai sărac cu încă o personalitate care i-a servit strălucirea de-a lungul unei jumătăţi de veac. Dumnezeu s-o odihnească!
