Premierul demisionar Mihai Tudose s-a dus marți la Palatul Cotroceni pentru a-i prezenta personal demisia președintelui Klaus Iohannis, după ce Comitetul Executiv al PSD i-a retras sprijinul politic, potrivit unor surse politice.
Tudose a plecat, marţi, în jurul orei 12,00, de la Palatul Victoria.
Mihai Tudose și-a înaintat, luni seara, demisia din funcție, Guvernul anunțând că documentul va fi trimis marți la Administrația Prezidențială.
”Premierul Mihai Tudose și-a înaintat în această seară demisia din funcție, urmând ca, potrivit legii de organizare și funcționare a Guvernului, să fie transmisă Administrației Prezidențiale, în cursul zilei de mâine (marți – n.r.), o adresă oficială în acest sens”, anunța Guvernul într-un comunicat.
Conform legii, președintele României ia act de demisia din funcție a prim-ministrului și emite decretul de vacantare a postului, precum și decretul de numire a unui alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern.
m-ai facut sa cred ca i-a luat flori iubitei sale carmen…