Trecând pragul Galeriei Cercului Militar într-o dimineaţă rece de iarnă, pentru a vedea expoziţia pictoriţei Marinela Măntescu, deschisă până în 20 februarie, intri într-o lume aparent familiară, în care segmente ale universului cotidian îţi solicită insistent privirea prin amalgamul de realitate şi mister.
În culori calde sau în rafinate armonii de albastruri, de griuri ce îşi dispută spaţiul cu albul, peisajele şi naturile statice, preponderente în selecţie, păstrează o aură de mister fie prin formele ce se topesc în atmosferă, în cazul primelor, fie prin insolita alăturare de obiecte în celelalte. Insolită mai ales pentru privitorul contemporan, care descoperă frumoase piese desuete pe care le-am exclus din viaţa noasră cotidiană: o râşniţă tradiţională de cafea, elegante cafetiere cu iz oriental, răsfăţându-se într-o atmosferă caldă alături de flori, instrumente muzicale şi piese ce constituie, de fapt, colţuri de interior, cum ar fi o oglindă, un ceas, o fereastră…
Epuizând anecdoticul lucrărilor, te întâmpină pictura propriu zisă. O pictură în forţă, cu tuşe năvalnice de cele mai multe ori, ivind obiectele fără a le desăvârşi conturul, dar legându-le între ele şi cu atmosfera din jur într-un tur de forţă. Florile aproape omnipezente devin de multe ori modalitate de valorare a fondului, „ecran” pe care armoniile cromatice ţes atmosfera intimă şi învolburată totodată, în treceri subtile de la galbenuri şi roşuri la liniştitoarele pete de albastru sau la accentele de verde. Când nu se impun, somptuoase, în centrul lucrării impunând structurarea gamei cromatice în funcţie de „carnalitatea” petalelor lor.
Natură moartă
Pictoriţa creează o lume numai a ei, subiectele devenind vehiculul trăirilor interioare ale autoarei, când pătimaşe, când visătoare, ca în multe dintre peisaje, dar întotdeauna vibrante.
Marinela Măntescu s-a format la şcoala maestrului Corneliu Baba, dar, dincolo de pasiunea ce răzbate din toate lucrările şi de câteva modalităţi de a pune tuşa, pictura ei are mai curând solaritatea ciucurentistă. Fără interesul exhaustiv pentru culoare din ultima perioadă a acestuia. Tonurile capătă la Marinela Măntescu rolul de a construi, concomitent, o lume şi o stare de spirit. Iar lumea aceasta se serveşte de culoare pentru a-şi dezvălui secretele, pulverizând forma şi recompunând-o în clipa următoare, devoalând şi ascunzând în egală măsură. De aici, nevoia privitorului de a rămâne îndelung în faţa lucrării, încercând parcă să descopere momentul exact în care vibraţia se opreşte pentru o clipă.
Peisaj cu case
Există în expoziţie naturi statice cu rezonanţe palladiene. Un ghiveci de flori, un ceas, o scoică… Dar prima impresie dispare odată cu claritatea geometrică şi urmărirea strictă a felului în care formele îşi răspund din opera lui Pallady şi cu invazia tuşelor puternice, amintind câteodată chiar gestualismul, ale artistei. Rigoare există şi aici, este suficient să privim o „Natură statică cu ceas şi chitară”, înlănţuire perfectă de forme curbe. Dar accidentul introdus de pictoriţă şi modul de a valora fondul lucrării schimbă şi viziunea artistică şi, mai ales, registrul afectiv. Sugestia unei bogăţii de spirit baroc, florile ce se transformă aproape în elemente decorative ale fondului, ca într-o capricioasă amintire Art Nouveau, creează o lumea fastuoasă, învăluitoare.
Expresivitatea gestului, suculenţa pastei, impresia de concreteţe a multor obiecte, trecerile rafinate dintr-o zonă cromatică în alta par uneori o barocă, elegantă tapiserie nobiliară.
În expoziţia de la Cercul Militar, portretul este, dacă putem spune aşa, „vitregit”, deşi artista are reuşite remarcabile în acest gen de-a lungul anilor. Unul dintre ele capătă cumva o personalitate generică prin asocierea cu masca. Un fel de zâmbet amuzat provocat de dualitatea portret individual – personaj proteic.
Colţ de interior
Cel de al doilea, o tânără visătoare, cu un aer romantic, este o adevărată încântare prin savanta desfăşurare a nuanţelor de mov, încălzite uşor de galben şi evidenţiate de griurile transparente din fundal.
Marinela Măntescu are în urmă o carieră împlinită. Din 1978, când vernisa prina sa personală, încă înainte de a termina facultatea, operele ei au fost prezente în numeroase expoziţii individuale sau de grup din Bucureşti şi din alte oraşe din ţară, dar şi în străinătate, în Germania, Suedia, Franţa, Bulgaria, Cehoslovacia…
Pe gânduri
Iar faptul că lucrări semnate de ea se află în colecţii particulare din România, Anglia, Austria, Canada, Egipt, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Isrel, Japonia, Olanda, Serbia, Spania, Statele Unite sau Venezuela este relevant pentru impactul lor asupra privitorului şi pentru aprecierea avizată din partea colecţionarilor.
Şi ar mai fi de remarcat fapt că, după o crieră de peste patru decenii, pitoriţa îşi păstrează entuzismul şi interesul pentu arta sa. Marinela Măntescu este în continuă căutare. Nici urmă de rutină, de autopastişă, de facil. Lucru destul de rar întâlnit şi numai la artiştii adevăraţi, la cei care se consideră, ca ea, “profesionişti” ai artei.
