Potrivit DNA, Gruia Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Grup Feroviar Român S.A., aflat în prezent în stare de arest preventiv, dar şi avocatul Doru Boştină au fost trimişi în judecată.
Omul de afaceri este acuzat de procurori de fapte de corupţie.
Procurorii spun că Stoica i-ar fi oferit avocatului Doru Boştină 3.000.000 de euro mită pentru a frauda o licitație.
În schimbul acestor bani, Boştină trebuia să afle preţul oferit de CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui în beneficiul Complexului Energetic Oltenia.
În acelaşi dosar va fi judecat şi Doru Cătălin Boştină, avocat în Baroul Ilfov, acuzat de trafic de influenţă, acesta având interdicţie de a părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.
Dosarul a fost trimis pentru judecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Grupul controlat de Gruia Stoica a vrut anul trecut să cumpere pachetul majoritar de acţiuni al CFR Marfă, însă tranzacţia nu s-a finalizat.
Vânzarea a 51% din CFR Marfă către Grup Feroviar Român nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie 2013, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.