Cu acest titlu, “După 20 de ani”, emisiunea de duminică dimineaţa, difuzată la PRO TV, i-a avut prezenţi, ca de obicei, pe Claudiu Pândaru, director editorial gândul.info şi pe Cristian Hostiuc, director editorial la Ziarul Finaciar şi gazda emisiunii, Cristian Leonte, acelaşi jurnalist PRO TV care găzduieşte şi emisiunea-fanion a Ştirilor PRO TV, “România, te iubesc”.
Invitatul ediţiei, fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat că motivul pentru care România nu are acum un ambasador al SUA nu este pentru ca ar fi piedici din partea ţării noastre, ci din cauza procesului “disfuncţional” şi “frustrant” al administraţiei americane, în selecţia şi nominalizarea ambasadorilor. Acesta a mai menţionat că, dată fiind criza din Ucraina, va fi şi mai greu să numească un ambasador în România, însă invitatul speră ca până la finele lui 2014, să avem, totuşi, o nominalizare. În context, este important de precizat faptul că, la acest moment, suntem singura ţară membră NATO, fără ambasador în funcţie al SUA.
Întrebat dacă situaţia din Ucraina face România să fie mai vulnerabilă la nivelul investiţiilor, acesta a afirmat că “pentru un investitor toate ţările din această regiune sunt băgate în aceeaşi oală”. O altă declaraţie importantă, despre mediul de business de la noi, a fostului ambasador american la Bucureşti, care, prin intermediul firmei sale de drept privat, consiliază investitori, este aceea conform căreia “trebuie ţinut cont de faptul că drepturile investitorilor în România sunt foarte bine protejate. România are semnate cele mai bune tratate bilaterale din întreaga regiune. Există mulţi oameni interesaţi să investească pe piaţa locală. Ştim că Exxon a anunţat un capital de un miliard $ ce urmează a fi investit, în explorarea şi exploatarea ulterioară, în perimetrul Neptun din Marea Neagră. Ceea ce trebuie să se înteleagă este că, pentru dezvoltarea infrastructurii energetice, este necesară o investiţie de 10 miliarde $. România poate să fie un punct central în regiune pentru energie ieftină. Trebuie ţinut cont şi de faptul că România are cel mai mare parc eolian din Europa, în Dobrogea, ceea ce, în sine, face din această ţară un punct de atracţie pentru investiţiile străine.”
Subiectul energie nu putea să nu atingă chestiunea exploatării gazelor de şist, situaţia explozivă de la Pungeşti, interesele Chevron în România, iar cei trei jurnalişti au punctat, fiecare, diverse unghiuri ale chestiunii. Întrebat direct de Claudiu Pândaru, dacă, atunci când era ambasador, avea informaţii despre acţiuni ale gigantului rus Gazprom, în speţă explorărilor Chevron la noi, dl Gitenstein s-a rezumat să nu comenteze. Pe de altă parte, s-a referit la problema reală a localnicilor din zonele afectate direct de aceste operaţiuni care, în opinia sa “ trebuie să aiba parte de profit. În America, dacă intri pe teritoriul cuiva, acesta trebuie sa primească compensaţii pe măsură. În România încă nu s-a rezolvat acest aspect.”
Insistând pe reforma justiţiei şi pe cea a pieţei de capital, fostul ambasador a fost întrebat despre compania de asigurări Astra, dacă există o legătură între restructurarea ASF şi această reformă cerută a pieţei de capital, la care fostul ambasador a tot revenit, pe parcusul emisiunii. Acesta a replicat că nu are nicio legatură şi că, după încheierea mandatului său diplomatic la Bucureşti, în calitate de consilier de investiţii, mereu a fost interesat de o listarea la bursă a Astra, această listare, fiind foarte importantă pentru România. “Acum listarea s-a blocat până la clarificarea situaţiei.”
“Sunt membru al Consiliului de Administraţie al Fondului Proprietatea. Consiliez firme care vor să se întâlnească cu cele româneşti. Deşi, am mai fost întrebat de consilierea Chevron, nu reprezint această entitate şi nici dacă mi s-ar cere, n-aş face-o ca lobby în relaţia cu Guvernul.”
Rugat să prezinte o opinie despre situaţia politică actuală din România, în contextul anului electoral 2014, acesta a spus că “alegerile din Parlamentul European au mărit tensiunile din USL şi, probabil, au dus la ruperea acesteia. Investiţiile în România nu trebuie să fie afectate de situaţia politică. Aşa cum le spun şi investitorilor, trebuie să fiţi atenţi, în România, la ce se spune, nu la ceea ce se face. Au fost evoluţii mari, cum ar fi pactul de coabitare preşedinte – prim-ministru, numirea la DNA a Laurei Codruţa Kovesi şi a preşedintelui Curţii de Casaţie. În ceea ce priveşte viitorul preşedinte al României, nu mă pot pronunţa. Nu am văzut niciun sondaj recent clar pe acest subiect. Nu cred că vom ştii până în ultima clipă. Dat fiind faptul că sunt jumătate român, din partea tatălui, ceea ce ştiu despre români este că, pe de o parte, se decid pe ultima sută de metri, şi au convingeri ferme, pe de alta”.