Update: Tribunalul Bucureşti a admis cererea şi şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Constanţa, dosarul urmând să fie trimis la această instanţă.
Mircea Băsescu a fost adus marţi din arestul Poliţiei Capitalei la Tribunalul Bucureşti, care trebuia să ia în discuţie cererea acestuia de revocare a măsurii arestării preventive, înregistrată la instanţă în 9 iulie, înainte să fie trimis în judecată.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată luni, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat de luare de mită, iar de miercuri urmează să fie judecat la Tribunalul Constanţa, în cameră preliminară.
Fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial.
Dosarul cu numărul 5412/118/2014, în care apar ca inculpaţi Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Constanţa cu data de 14 iulie, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru miercuri, 16 iulie.
Anterior trimiterii sale în judecată, Mircea Băsescu a cerut revocarea măsurii de arestare preventive.
Dosarul trebuia să fie luat marţi în discuţie, însă avocatul fratelui președintelui a declarat, marţi, că este foarte probabil ca această cerere fie judecată la altă instanţă, întrucât aceasta nu mai este competentă după transferarea dosarului la Tribunalul Constanţa. Nelu Taşcă a precizat că cel mai probabil cererea de revocare a arestului va fi trimisă Tribunalului Constanţa.
Întrebat dacă Mircea Băsescu va fi transferat la Penitenciarul Poarta Albă, avocatul a spus că fratele preşedintelui ar urma să fie transferat la Constanţa, dar nu poate să precizeze când se va întâmpla acest lucru. Avocatul a precizat că legea prevede ca transferul să aibă loc la trei zile de la data la care a fost sesizată instanţa să judece dosarul de fond.
Mircea Băsescu a fost trimis luni în judecată pentru trafic de influenţă, iar Marian Adrian Căpăţână, pentru complicitate la această infracţiune.
Cei doi au fost arestaţi pe 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări realizate de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat Mircea Băsescu.