Locuitori dintr-un sat ucrainean aflat în zona în care s-a prăbuşit zborul MH17 joi afirmă că au crezut iniţial că localitatea este „bombardată”, dar, după ce au ieşit din case, au văzut fragmente de avion căzând peste locuinţe şi „oameni căzând din cer”, relatează BBC News online preluat de Mediafax.
Unul dintre ei, Nikolai, a declarat pentru agenţia Reuters că „era cam ora (locală) 17.00 (17.00, ora României). Se auzea un huruit foarte puternic de avion, după care a avut loc un fel de explozie ori o bubuitură, iar după aceea au început să cadă oameni din cer”.
„Apăreau oameni direct din nori. Apoi a apărut şi fuzelajul avionului şi a căzut acolo, la aproximativ 50 de metri de aici”, a declarat acest martor ocular.