Trimiterea unei misiuni militare internaţionale pentru a securiza locul catastrofei aeriene din estul Ucrainei nu este în acest moment „realistă”, a declarat duminică, la Haga, premierul olandez Mark Rutte, potrivit Mediafax.
„Nici chiar o intervenţie militară de foarte mare amploare nu ne-ar asigura un avantaj”, a adăugat el, la zece zile după distrugerea în zbor a unui avion Boeing în estul Ucrainei, catastrofă soldată cu 298 morţi, inclusiv 193 de olandezi şi 28 de australieni. „Riscul unei misiuni internaţionale se datorează conflictului din Ucraina”, a apreciat premierul olandez. „Iar succesul misiunii de repatriere (a cadavrelor) depinde de capacitatea de a evita o escaladare (a luptelor) în această zonă”, a adăugat Rutte.
Numeroase cadavre au fost aduse deja în Olanda, dar altele se află în continuare la faţa locului.
Olanda este însărcinată cu procesul de identificare a victimelor şi conduce ancheta cu privire la cauzele prăbuşirii. Duminică, un grup de 30 de experţi medico-legişti olandezi s-a deplasat spre locul unde s-a prăbuşit avionul malaysian care efectua zborul MH17.