Adrian Papahagi, fost membru PMP și fost susținător al lui Traian Băsescu, critică, într-o postare pe Facebook, susținerea pe care președintele i-o acordă Elenei Udrea pentru prezidențiale, întrebându-se de ce acesta nu s-a afișat cu prezidențiabila PMP la referendumul din 2012, ci cu „fraierii”.
„Traian Băsescu a ales. Prost. A ales partea sa de umbră, în loc de cea luminoasă. Între tot ce reprezintă Macovei și cei ca ea, versus Udrea și cei de teapa ei, a ales, din nou, Udrea. Azi vorbește din vârful buzelor despre „intelighenția” și „deontologi”, adică fraierii ca noi. Spune că „ne-am afișat” cu el pe scenă, de parcă am fi mers acolo nechemați, ca să ne aflăm în treabă. Păi de ce n-a defilat pe scenele referendumului alături de Udrea, Marin Anton, Gelu Vișan și Edmond Tălmăcel, actuala conducere a PMP? Se încheie un ciclu. Ducă-se! Al nostru este viitorul”, a scris Papahagi.
Într-o altă postare, Papahagi citează un editorial cu care spune că este de acord și în care se afirmă: „E foarte simplu: T. Băsescu a rupt azi contractul politic tacit cu susținătorii săi”.