Lucian Bute are un nou antrenor. Este vorba de Freddie Roach, care l-a pregătit, între alții, pe celebrul pugilist filipinez Manny Pacquiao, a anunțat portalul canadian La Presse.
„Lucian poate reuși încă lucruri minunate chiar și la 34 de ani. Obiectivul este clar și precis: recucerirea titlului mondial, de aceea sunt aici”, a spus Freddie Roach.
Prima confruntare pe care o va avea Bute sub antrenoratul lui Roach va fi pe 6 decembrie, la Centre Bell, din Montreal, cu un adversar ce urmează a fi desemnat.
Bute s-a despărțit de fostul său antrenor, Stephan Larouche, în ianuarie anul acesta, după înfrângerea în fața lui Jean Pascal.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.