Deputatul de diaspora neafiliat Aurelian Mihai a intrat în greva foamei, petrecând prima noapte de grevă în Parlament.
Aurelian Mihai protestează față de ”pasivitatea statului român în privința problemelor cu care se confruntă românii de peste granițe”, anunțând joi că protestul său va continua cât va fi nevoie, indiferent de consecințe.
”Ieri, la 7.30 dimineaţa, am servit o cană de ceai şi o brioşă cu puţin unt. De atunci nu am mai mâncat, am băut apă, în schimb, mă hidratez. Mă simt bine, mental sunt atât de bine pregătit să rezist, poate dura şi o mie de ani. Depinde şi de Guvern, dar sper să nu aştept o mie de ani să reducem taxele consulare”, a afirmat Aurelian Mihai, citat de Mediafax în pagina electronică.
Acesta a explicat că se simte doar ”ușor obosit”, fără să experimenteze stări de rău.