Un cetăţean polonez şi-a pierdut viaţa, joi seară, după ce a căzut cu motocicleta într-o păpastie din Munţii Godeanu, în timp ce încerca să facă fotografii, anunţă Mediafax în pagina electronică.
Accidentul a avut loc la graniţa dintre judeţele Gorj şi Hunedoara, în zona Izvoarele Cernei, la o altitudine de peste 2000 de metri.
Turistul polonez, care era din Varşovia, avea 38 de ani şi era însoţit de un prieten, ambii fiind cu motocicletele. Accidentul a fost anunţat la 112 de către prietenul bărbatului, iar la faţa locului a mers o echipă de salvamontişti din Gorj.
Potrivit salvamontiştilor gorjeni, cei doi turişti încercau să facă fotografii, iar la un moment dat bărbatul de 38 de ani s-a dezechilibrat şi a căzut cu motocicleta într-o prăpastie. „Căderea a fost de peste 150 de metri, motociclistul neavând nicio şansă de supravieţuire”, au declarat salvatorii montani pentru Gorjeanul.ro. Aseară, ei aşteptau încă avizul procurorilor pentru a scoate victima din prăpastie.