Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, a reiterat, miercuri, că s-au făcut presiuni politice asupra sa, precizând că fostul reprezentant al Guvernului în CA al TVR Corneliu Calotă i-a cerut să îi scoată din grila Televiziunii Române pe jurnaliștii Sorin Avram şi Cornel Nistorescu, transmite Mediafax în pagina electronică.
Stelian Tănase a fost audiat, miercuri, în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, în contextul în care afirmaţiile recente ale acestuia „au ridicat anumite semne de întrebare asupra a ceea ce se întâmplă în instituţia pe care o conduce”, după cum a declarat la începutul audierilor Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei.
În acest context, directorul TVR a spus că s-au făcut presiuni politice asupra sa, însă acestea au încetat după ce le-a dezvăluit public.
„Până am dat interviul (un interviu acordat gandul.info – n.r.), au fost presiuni politice asupra mea. De atunci, nu”, a spus Stelian Tănase, răspunzând la o întrebare a unui parlamentar.
De asemenea, Stelian Tănase a spus că a primit telefoane prin care i s-a cerut să scoată din grilă anumiţi jurnalişti. „Mi s-a cerut să-l scot pe Sorin Avram şi pe Cornel Nistorescu, în mod direct, cu nume şi prenume. Am refuzat, mi s-a părut că s-a ajuns prea departe (…) În momentul în care mi s-a cerut de către domnul Cornel Calotă (purtător de cuvânt al Guvernului – nr.) să iau aceste măsuri, am decis să ies public şi să spun”, a declarat șeful TVR, citat de Mediafax.
Stelian Tănase a adăugat că Televiziunea Română este „la cheremul politicienilor”. „Politicienii au fost implicaţi în foarte multe acţiuni nefaste în sarabanda asta de directori care vin şi pleacă ( …) în schimbarea grilelor (…) TVR nu are o strategie de programe, aşa cum spune legea. Nici nu ar putea să aibă câtă vreme este la cheremul unor politicieni, care sunt foarte imaginativi”, a mai spus Tănase.
Stelian Tănase: L-am invitat pe premier la TVR, dar nu a venit
În timpul audierilor, deputaţii PSD s-au năpustit în haită peste şeful TVR. Evident, deputaţii principalului partid de guvernământ nu au fost interesaţi de soluţii pozitive prin care să se încerce ieşirea TVR din criza în care se află de mai mulţi ani. Mădălin Voicu a vrut să ştie de ce Stelian Tănase nu demisionează, iar una dintre marile nemulţumiri ale social-democraţilor a fost următoarea: de ce Klaus Iohannis a fost prezent de două ori la TVR, şi premierul Victor Ponta, nu. Cel care a ridicat această problemă a fost Mihai Sturzu, cel care a sărit direct de pe scena showbizului în banca parlamentară. Probabil că fiind pe scenă la lansarea de la Craiova a candidaturii lui Victor Ponta, Sturzu nu a realizat că postul public a transmis „live” manifestarea, exact ca televiziunile de ştiri arondate Palatului Victoria. Aici era ceva de criticat. Şi Sturzu a fost unul dintre cei care „se aşteptau” la o demisie din partea şefului TVR. Răspunsul lui Stelian Tănase pentru marea nemulţumire PSD-istă a fost unul cu subiect şi predicat: „I-am trimis invitaţii premierului, dar nu a venit”. Un alt deputat PSD, Ioan Vulpescu, a invocat un articol din Legea 41 susţinând incompatibilitatea prezenţei în grila de programe a lui Sorin Avram şi Cornel Nistorescu. L-a lămurit preşedintele comisiei de Cultură, Gigel Ştirbu, precizându-i că respectivul articol se referă la angajaţii TVR, nu la colaboratori. Evident, Vulpescu nu a ridicat şi problema unor angajaţi ai TVR care s-au dus în platoul unui post concurent pentru a se ralia protestelor unei decizii a justiţiei care l-a vizat pe fostul patron al respectivei televiziuni.
Stelian Tănase: Cât va fi campanie, voi asigura echilibrul
Legat de apropourile şi sugestiile de demisie, Stelian Tănase a făcut următoare precizări:
„Am vrut să demisionez de mai multe ori, la 1 octombrie aţi fi avut demisia pe masă dacă nu izbucnea acest scandal şi dacă asupra mea nu se exercitau presiuni politice atât de directe şi de dure. Am anunţat colegii că nu voi demisiona în ciuda presiunilor care se fac, unele în complicitate cu oameni din conducerea TVR. Le-am spus: nu vă mai străduiţi, că nu voi demisiona (…) Cât va fi campanie şi până când se va anunţa învingătorul în turul doi şi până se va anunţa Guvernul, Televiziunea Română va fi foarte vigilentă să nu creeze niciun avantaj niciunui candidat, niciunui partid. Să nu înţelegeţi că Stelian Tănase aflat la televiziunea română are un contract absolut asupra programelor, asupra canalelor. Sunt destui oameni importanţi în televiziunea română cu influenţă, care lucrează direct cu şefii dumneavoastră (…) Eu, după alegeri, voi fi izgonit, asta cred eu, dar până în alegeri, eu voi asigura, ce vă spuneam, echilibrul televiziunii române în orice situaţie”.
Theodor Paleologu: Este evident ce vrea PSD
Deputatul independent Theodor Palelologu, membru al comisiei, a fost franc şi a spus lucrurilor pe nume în timpul audierilor: „E cât se poate de evident că PSD-ul, de faţă cu toată lumea, vrea să-l dea afară pe Stelian Tănase de la Televiziune. Vor să scape de el de la televiziune, acum. Se vede foarte clar acest lucru: şi din luarea de cuvânt a prietenului Mădălin Voicu, şi din luarea de cuvânt mai devreme a unui dintre principalii purtători de cuvânt ai campaniei (Mihai Sturzu – n.a.). De reforme am tot auzit în comisia asta de ani de zile. Acesta este un fapt pe care îl vedem chiar acum: «Hai, pleacă cât mai repede», asta ne-au spus colegii de la PSD”.