Simona Halep a reuşit să treacă în turul al III-lea în turneul de la Beijing, China Open, după ce a învins-o cu greu pe chinezoaica Zhu Lin, scor 7-5, 6-4.
Următoarea adversară a tenismenei românce este nemţoaica Andrea Petkovic, locul 17 WTA, cap de serie numărul 14, care a învins-o în prima rundă pe Monica Niculescu şi în a doua pe Madison Keys.
Calificarea în turul al III-lea la China Open i-a adus Simonei Halep un cec de 51.850 de dolari şi 120 de puncte WTA.
Potrivit descrierii făcute de site-ul DolceSport.ro, Simona Halep „a început perfect meciul, câştigând pe serviciul adversarei, fructificând abia o a treia minge de break”. Adversara Simonei a jucat agresiv, tot timpul în ofensivă și i-a pus probleme serioase Simonei, reuşind să revină în primul set de la 3-1 pentru Halep la 5-3, dar a ratat două mingi de break. După ce a reuşit să reducă din diferenţă, la scorul de 4-5, Simona Halep a cerut intervenţia fizioterapeutului din cauza unor dureri la spate. Primul set s-a încheiat apoi, după 49 de minute cu victoria româncei, 7-5, care a reuşit să-şi adjudece apoi şi setul al doilea, cu 6-4.