Ca să fii un bun președinte trebuie să ai copii, în opinia europarlamentarului PSD Daciana Sârbu, soția lui Victor Ponta.
Daciana Sârbu a declarat că își dorește mult ca Victor Ponta să fie președinte, spunând că un om care are copii gândește tot timpul în funcție de aceștia.
„În spatele președintelui trebuie să stea familia. Noi nu am vorbit foarte mult despre relația noastră, despre familia noastră. Am ținut-o în spatele camerelor. Din bun simț. Noi suntem o familie unită și care ne iubim și poate că acum este momentul să arătăm lucrul acesta ca să ne cunoască oamenii. Președintele trebuie să fie un om care are copii și știe până la urmă ce e bine pentru copiii lui. Iar ca tată, cred că ia deciziile și în funcție de acest aspect, sau mai bine zis, în primul rând în funcție de acest aspect”, a declarat soția lui Ponta, conform portalului psnews.ro.
Declarația acesteia vine în contextul în care principalul contracandidat al lui Victor Ponta, Klaus Iohannis, a declarat public că nu are copii pentru că nu s-a putut.