Compania Lukoil nu e credibilă atunci când amenință cu plecarea din România, mai ales că de curând a primit drept de exploatare în Marea Neagră, spune fostul ministru Lucian Isar pentru Ziare.com. Acesta este de părere că scandalul are o strânsă legătură cu alegerile și că gigantul rus este un contributor important la campania lui Victor Ponta.
Isar spune că, daca vrem să ne explicăm ce se întâmplă în acest caz, trebuie să ne îndreptăm atenția către companiile cu care Lukoil a lucrat în ultimii 12-13 ani și au făcut profit, deși Lukoil a fost permanent pe minus.
Totodată, el subliniază faptul că și alți patroni români au ajuns la închisoare în ultimul timp, dar premierul nu a reacționat, deși erau afectați mai mulți angajați decât în cazul Lukoil.
„Operațiunile care erau realizate de compania Lukoil în România nu sunt o noutate nici pentru autorități, nici pentru mediul de afaceri. Pagubele de 230 și ceva de milioane de euro (dacă se vor dovedi că astea sunt…) nu puteau fi realizate peste noapte, pentru că în România nu există un business cu un asemenea volum încât să producă o astfel de pagubă într-un interval scurt de timp. Înseamnă că respectivele fapte s-au derulat pe parcursul unui număr de luni, iar autoritățile statului erau conștiente de ceea ce se întâmplă, dacă nu cumva chiar de un număr de ani. Această companie este pe minus de mai mult de zece ani. În mod normal, autoritățile statului (pentru că sunt mai multe implicate) au știut că există genul ăsta de operațiuni, doar că, o astfel de companie, așa cum s-a dovedit în Bulgaria, este de obicei ‘prietenoasă’, în sensul în care reușește să aibă activități comerciale profitabile pentru firmele partenere. În măsura în care firmele partenere (care câștigă de pe urma unei companii ce sta zece ani pe pierdere) au legături cu potenții sau decidentții zilei, e normal că nimeni nu se sesizează”, a explicat pentru Ziare.com Lucian Isar.
În ce privește afirmațiile premierul Ponta care și-a exprimat public opinia că procurorii DNA nu trebuiau să puna sechestru pe conturile Lukoil pentru a nu afecta 3.500 de angajați, Lucian Isar a spus: „Numărul de angajați citat este la nivelul întregului grup, nu este la nivelul rafinăriei din Ploiești. Acela e, probabil, de circa 500 de angajați. Premierul s-a referit la numărul total de angajați ai Lukoil în România, care presupune și angajații din stațiile de pe întreg teritoriul, și pe cei care lucrează în divizia de uleiuri etc. Compania are mai multe entități în România”.
Analistul economic este de părere că pagubele făcute de Lukoil ar fi, în realitate, mult mai mari.
„În ultimii zece ani, după estimarile mele, s-au strâns cam 800 de milioane, nu 200. Eu sunt sigur că această companie a fost ‘prietenoasa’ cu mai multe generații de politicieni”, a punctat acesta.
Întrebat dacă crede că prin declarațiile publice făcute în acest caz premierul Victor Ponta a pus presiune pe procurorul de caz, Lucian Isar a raspuns ferm: „Evident!”.
Care ar fi fost scopul urmărit?
„Sunt două interpretări. Cea soft este cea pe care a și utilizat-o premierul, și anume că îi pasă de cei 3.500 de angajați. Doar că, în aceeași perioadă, au intrat la pușcărie și patroni de firme locale care aveau un număr mai mare de 3.500 de angajați, iar premierul nu s-a sesizat și nu a insistat ca respectivele companii trebuie să platească în continuare salariile. Practic, există o asimetrie în maniera în care premierul Ponta a decis să intervină într-o problemă a Justiției sau în niște cercetări în curs. Sentimentul meu este însă ca această companie este un contributor important nu doar la bugetul României, ci, probabil, și la bugetul de campanie electorală, iar modul în care contribuie, după cum v-am spus, poate fi găsit în modul în care a conlucrat timp de 12-13 ani cu companii care au făcut profit pe o entitate care a fost permanent pe minus”, a conchis Lucian Isar.