Ministru bulgar al Economiei, Bojidar Lukarski, a declarat că ţara sa nu va semna un acord comercial UE-SUA (Transatlantic Trade and Investment Partnership – TTIP) dacă Statele Unite nu vor ridica, în prealabil, obligativitatea vizelor, anunţă Novinite.
Oficialul bulgar, care a participat la cea mai recentă reuniune a Comisiei Europene dedicată TTIP, a arătat că această poziţie este asemănătoare cu a tuturor statelor UE, cu precizarea că Sofia insistă ca regimul de vize să fie un punct-cheie al negocierilor. Discuţiile nu au ajuns însă la acest capitol, recunoaşte Lukarski, care a ţinut însă să atragă atenţia asupra acestui subiect important.
În prezent, SUA impune un regim de vize pentru patru state din Uniunea Europeană (Bulgaria, România, Croația și Polonia), celelalte făcând parte din așa-numitul Programul Visa Waiver.
Negocierile TTIP a fost unul dintre punctele principale de pe agenda Consiliului Afaceri Externe al UE. Comisia Europeană (CE) a încurajat transparenţa acestor discuţii, angajându-se să ofere un acces mai mare la documentele legate de negocierile cu SUA.
„Vrem să ne consultăm şi mai mult pe tema TTIP şi să fim şi mai transparenţi, astfel încât să arătăm despre ce este vorba în negocieri şi să le demistificăm”, a explicat comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmstrom.