Pentru prima sa conferinţă ţinută în faţa bancherilor de pe Wall Steet după încheierea mandatului, Barack Obama, preşedintele care în primele săptămâni de mandat îi numea pe aceiaşi bancheri „bogătaşi“, a primit 400.000 de dolari. A fost doar începutul. Pe 9 mai, fostul preşedinte a sosit la Milano pentru a ţine un discurs la Summitul Mondial al Inovaţiei în Alimentaţie. Circa 3.500 de participanţi au plătit 850 de euro pentru un bilet, pentru a-l auzi pe fostul preşedinte vorbind timp de 90 de minute despre „reînnoire şi progres global“. În felul acesta s-au adunat în conturile Fundaţiei Obama circa 3 milioane de euro, scrie The Times.
Potrivit presei italiene, au fost mobilizaţi 300 de polițiști pentru asigurarea securităţii lui Barack Obama, iar suita sa a ocupat două etaje dintr-un hotel de cinci stele. Conferinţa din Italia vine după o vacanţă în care Obama a fost invitatul miliardarului Richard Branson, în Insulele Virgine. După Milano, Obama are programate întâlniri cu fostul premier italian Matteo Renzi, care are mari şanse să revină în fruntea executivului, iar apoi o întâlnire cu cancelarul Angela Merkel, la Berlin, pe 25 mai, imediat după încheierea Summit-ului NATO de la Bruxelles. Între timp, Obama va fi invitatul fostului său ambasador în Italia, care deţine o proprietatea luxoasă în Toscana.
Mită în avans pentru preşedinte?
Președintele SUA primește un salariu de 400.000 de dolari, la care se adaugă beneficii în valoare de circa 200.000 de dolari. Pensia prezidențială este de 200.000 de dolari. Congresul l-a obligat pe George Washington, primul preşedinte al SUA, să accepte un salariu, ca o garanție că nu va putea fi mituit. Bloggerii americani interpretează notele de plată ale foştilor preşedinţi americani drept o „pre-mită“ pentru preşedintele în exerciţiu, oricare ar fi el. „Să presupunem că o companie care l-a plătit pe fostul preşedinte solicită o întâlnire cu preşedintele în exerciţiu. Credeţi că această companie va obţine întâlnirea? Şi credeţi că actualul preşedinte le va oferi tot ceea ce ei vor cere?“.