“Contesa sângeroasă”, “Contesa Dracula”, “Doamna căpcăun din Carpaţi”. Sunt numai câteva dintre numele ce i-au fost date contesei ungare Erzsebet (Elisabeth) Bathory (1560-1614), a cărei cruzime a dat naştere multor procese şi legende ţesute încă din timpul vieţii ei.
În 2011, Teatrul “La Tortue” a pus în scenă piesa “Erzebeth de Bathory”, scrisă de dramaturgul, regizorul şi actorul Giancarlo Ciarapica, publicată la Editura “Christophe Chomant”.
Înaintea lui Ciaparica însă, legendara contesă a inspirat o seamă de scriitori. Unii i-au dedicat romane, ca Valentine Penrose, care publica, în 1962, la Editura “Mercure de France”, volumul “Élisabeth Báthory, la Comtesse sanglante”, volum ce se găseşte acum în colecţia “L’Imaginaire” a Editurii “Gallimard”. Talentata scriitoare reînvie această poveste de sânge, moarte şi delir, introducând cititorul în sinistrele camere de tortură unde au pierit, poate, peste 600 de tinere. Valentine Penrose nu se opreşte însă numai la poveştile terifiante de demenţă, în care contesa urla de plăcere în timp ce pe umeri îi curgea sângele victimelor, ci încearcă şi o descifrare a abisului sufletesc al acestei eroine înspăimântătoare, în care obscurul, tragicul şi robia pulsiunilor se împletesc.
În 2003, Maurice Périsset semna şi el o carte, “La comtesse de sang “, apărută la Editura “Pygmalion”. În decorul sumbru al castelului Csejthe, numeroase victime, majoritatea tinere ţărănci, fericite să intre în serviciul contesei, sunt închise în imensele subterane ale locului şi ucise. Ee trebuie să moară pentru plăcerea monstruoasă a contesei de o legendară frumuseţe de a-şi păstra tinereţea veşnică. Iar pentru a reuşi, imaginează instrumente de tortură care-i satisfac şi latura sadică. Scrisă cu nerv şi talent, cartea este deja imposibil de găsit, chiar la preţuri astronomice.
Elisabeth Bathory apare însă şi în ucronia “Anno Dracula” de Kim Newman, devine unul dintre personajele principale ale romanului “Unica” de Élise Fontenaille, distins în Franţa cu “Marele Premiu pentru science fiction” în 2008. În 2009, scriitorul irlandez Dacre Stoker, strănepotul celebrului Bram Stoker, a publicat, împreună cu scenaristul Ian Holt, o serie intitulată “Dracula nemuritorul”, în care o prezintă pe Elisabeth Bathory ca pe un vampir.
Anna Friel în rolul Elisabeth Bathory
Lisa Jackson se referă şi ea la această legendară ucigaşă în serie, în cartea “Dispăruţi în noapte”, iar Fabrice Colin o menţionează în romanul “Ciudatele surori Wilcox”. Prezentă în manga “Trandafirul de la Versailles”, de Riyoko Ikeda, model pentru un personaj de ucigaş în serie din romanul “Tarots Divins, Jeu 2 – La sanguinaire”, de Aurélie Mendonça, din 2010, în care regina vampirilor este o descendentă a familiei Bathory, terifianta contesă bântuie şi o mulţme de BD-uri, mai ales mai ales pentru adulţi.
Cine a fost însă această femeie care a inspirat romancieri, cineaşti şi muzicieni deopotrivă?
Un portret o prezintă cu o figură diafană, încadrată de părul negru strâns într-un coc, cu o privire liniştitoare şi un trup delicat, o imagine clasică a unei elegante femei pozând foarte dreaptă unui pictor din secolul al XVI-lea. S-ar putea spune, “o frumuseţe a diavolului”.
Era fiica lui György Báthory de Ecsed şi a Annei de Somlyo, nepoată atât după tată, cât şi după mamă a doi foşti voievozi ai Transilvaniei, Gyorgy Bathory, respectiv Istvan Bathory de Somlyo.
La 15 ani a fost căsătorită cu contele Ferenc Nadasdy, moştenitorul unei importate familii nobliare, care i-a făcut cadou de nuntă castelul Csejte, aflat astăzi în Slovacia. Supranumit “Prinţul negu”, pentru vitejia din războaiele împotriva sârbilor şi turcilor, acesta avea să moară pe câmpul de luptă.
Contesa era o femeie cultivată, cunoscută drept o bună mamă de familie şi un excelent administrator al moşiilor. Legătura dintre cele două laturi ale personalităţii sale rămâne şi astăzi un mister.
Înclinaţiile sadice şi le satisfăcea bătându-şi şi torturându-şi supuşii, cu ajutorul unor complici, intraţi şi ei în istorie şi în literatură: piticul Ficzko, dădaca Ilona, servitoarea Dorko şi spălătoreasa Katalin. Aceştia trebuiau să descopere victimele în ţinutul din jur şi să le atragă în castel.
Erzsebet Bathory, pictură de epocă
Zvonuri despre atrocităţile sale, dar şi despre numeroşii amanţi şi depre spaima ei de bătrâneţe au început să circule destul de devreme. S-a spus că seria de asasinate a început din cauza unei simple întâmplări. Lovindu-şi slujnica într-o zi, acesteia i-a sângerat nasul. Contesa a descoperit cu uimire că, pe mâna pe care se scursese sângele fetei, pielea a devenit imediat suplă şi tânără. Şi-a trecut mâna peste faţă şi ridurile au dispărut şi ele. A început atunci să se scalde în sângele tinerelor omorâte pentru a-şi păstra tinereţea.
Zvonurile au ajuns la curtea împăratului Mathias, care, în 1610, a ordonat o anchetă. Încă înainte de începerea acesteia, fiul contesei, Pal, a aranjat cu ministrul de Justiţie ca mama lui să nu fie judecată public. Era de neconceput ca una dintre familiile cele mai influente ale imperiului să devină obiectul unui proces. Contesa va fi pusă în imposibilitatea de a mai ucide, dar nu-şi va părăsi castelul.
S-au strâns în cursul anchetei peste 300 de mărturii, multe sub tortură, privind crimele sale. O servitoare a pretins că Elisabeth Bathory ar fi scris într-un caiet, care nu s-a găsit niciodată, numele a peste 600 de victime. Contesa a fost închisă într-o cameră zidită din castel, singura legătură cu exteriorul fiind o fantă prin care paznicii îi dădeau mâncare. A murit la patru ani după încarcerare, la vârsta de 54 de ani.
Secretele între legendă şi realitate
În secolele următoare, legendele legate de ea s-au amplificat. S-a spus că era bisexuală, că a avut un amant vampir, povestea inspirând peste timp generaţii de satanişti, dar şi grupuri de heavy metal.
Pentru prima dată legenda băilor în sânge a apărut în 1729, în “Tragica historia”, prima carte consacrată lui Bathory, semnată de eruditul iezuit László Turóczi. Istoricii moderni, ca Radu Florescu şi Raymond T. McNally, au considerat că ea se datora ideilor stereotipe ale vremii privind rolul social al femeii şi incapacitatea acesteia de a fi violentă gratuit. La începutul secolului al XIX-lea a predominat teza plăcerii sadice. În 1817 au fost publicate pentru prima dată actele anchetei din secolul al XVII-lea, care au dovedit că băile de sânge erau numai o legendă. Ea a rămas însă în imaginarul popular, iar caracterul senzaţional şi macabru a impus-o ca sursă de inspiraţie.
Monica Bellucci o întrupează pe Contesa sângeroasă
În 2010, actriţa şi regizoarea franceză Julie Delpy i-a consacrat lui Elisabeth Bathory filmul “Contesa”. Personajul apare ca o femeie puternică, dar care, traumatizată de ruperea unei relaţii amoroase, înnebuneşte. Interpretarea dramei este la fel de verosimilă ca oricare alta. Între legendă şi realitate, povestea “Contesei sângeroase” îşi păstrează secretele şi misterul, ca şi ruinele vechiului ei castel de pe stânca din Slovacia.
Până la Julie Delpy însă, subiectul a generat multe filme. În 1971, Harry Kümel semnează “Buzele roşii”, iar Peter Sasdy, “Contesa Dracula”.
Trei ani mai târziu, Paloma Picasso va da viaţă pe ecran celebrei ucigaşe, într-una din cele patru “Povestiri imorale” regizate de Walerian Borowczyk. Urmeză o pauză desul de lungă, până în 2004, când Wilhelm Liebenberg şi Frederico Sanchez creează, în pelicula canadiană “Eternelle”, personajul Elizabeth Kane, care, după modelul predecesoarei sale din secolul al XVI-lea, se îmbăia în sângele victimelor ei. Povestea lui Elisabeth Bathory este, de altfel, menţionată de-a lungul filmului.
O referire indirectă face Terry Gilliam în “Fraţii Grimm” din 2005, în care personajul “Regina la oglindă”, interpretat de Monica Bellucci, obsedat de tinereţea şi frumuseţea eterne, îşi adoarme victimele aduse de unul dintre supuşii devotaţi pentru a le sacrifica la momentul potrivit. Şi au mai fost filmul horror “Stay Alive”, cu Sophia Bush şi Frankie Muniz, “Hostel – chapitre 2”, regizat de Eli Roth, “Bathory”, al cineastului slovac Juraj Jakubisko, supranumit “Fellini al Estului”, cu actriţa britanică Anna Friel în rolul Elisabeth şi Hans Matheson în cel al lui Caravaggio, pictorul adus de regizor din Italia şi pus într-o relaţie complicată cu contesa. În pofida faptului că artistul italian n-a cunoscut-o, în realitate, niciodată pe contesă şi nici n-a ajuns la castelul ei.…
Desigur, trebuia la un momet dat să apară şi în România un spectacol axat pe legenda contesei Erzsebet Bathory. La jumătatea lunii septembrie, “Opera Maghiară” din Cluj va prezenta musicalul – operă „Erzsebet Bathory”, pe muzica lui Szomor Gyorgy şi libretul lui Miklos Tibor, semnată de un regizor şi un coregraf din Ungaria şi interpretată de artiştii clujeni. S-ar părea că, de data aceasta, este vorba mai curând de o reabilitare a eroinei, care n-ar fi fost “mai rea decât colegele ei contese”.
