A fost nevoie de un catalog de 398 de pagini pentru a prezenta toate spectacolele secţiunii “Off” a Festivalului de la Avignon, un fel de al doilea festival, informal, grefat pe programarea oficială. Un loc în care, sunt de părere criticii de teatru, se pot face uneori adevărate descoperiri.
Alături de Gotha internaţională a teatrului, Avignon este un furnicar de actori care aspiră la recunoaşterea internaţională: 1.161 de spectacole, susţinute de 975 de companii în 117 locuri. O concurenţă acerbă. Mulţi dintre autorii spectacolelor vin, de fapt, la “Avignon Off” pentru a găsi programatori.
Potrivit tradiţiei, afişele lor nu sunt lipite pe ziduri, ci suspendate peste tot, formând un fel de ghirlande care foşnesc în bătaia vântului. “Nu este o sărbătoare, e un bâlci”, afirmă blazaţii. Dar un bâlci în care piesele lui Beckett stau alături de cele ale lui Feydeau, iar Racine se învecinează cu Jean-Luc Lagarce.
Trei greci joacă „Oreste”, de Euripide, în limba originală. Plasticianul Rajdar Coll-Part a închiriat un camion de 38 de tone pentru a improviza un mic teatru în afara zidurilor. Sunt distribuite flyere pentru piesa “Cuplu în pană”. Un grup de tineri în costume de epocă interpretează Tartuffe. “Şi în mijlocul tuturor travestiurilor, un stol de călugăriţe tinere, în rase gri deschis, trece râzând: «Nu, ne pare rău, noi suntem adevărate»”, relatează jurnalistul Laurent Carpentier.
Afişe suspendate şi afişaj pe roţi
Criticii de teatru au fost impresionaţi de o parte dintre spectacolele acestei secţiuni, pe care au ţinut să le recomande. Între ele, cunoscuta Armelle Heliot a remarcat “Sainte dans l’incendie”, pus în scenă de Laurent Fréchuret, cu Laurence Vielle, o “fantezie eroică” în jurul personajului Jeanne d’Arc, spectacolul musical “L’Inattendu”, regizat de François Parmentier, cu Fabrice Melquiot, în care o femeie îşi evocă amantul dispărut, “Jurnalul unei cameriste”, după faimosul jurnal al lui Octave Mirbeau, montat de Michel Bruzat, cu Mauricette Touyéras, “La Faute d’orthographe est ma langue maternelle” (Greşeala de ortografie este limba mea maternă), o piesă de şi cu Daniel Picouly, despre amintirile lui de şcolar leneş, westernul burlesc al lui René de Obaldia, “Du vent dans les branches de Sassafras”, în regia semnată de Céline Sorin, “L’Humanité tout ça tout ça”, de Mustapha Kharmoudi, sau destinul pasagerilor clandestini, din “Fille/mere”, o piesă de Diastème, cu Évelyne Bouix şi Andréa Brusque în rolurile titular şi Jean-Jacques Vanier în cel al unui psihanalist beat.
De un succes special s-a bucurat Marcel Le Guilloux, cu spectacolul său pentru copii, dar la care asistă şi mulţi adulţi atraşi de talentul de a “spune” poveşti al lui Le Guilloux. Actorul ştie să transforme cele mai neînsemnate obiecte în personaje. Două mari pâlnii de plastic colorat devin o broască ţestoasă şi un iepure. Geanta în care şi-a adus “personajele” se poate metamorfoza în broasca dorind să capete dimensiunile boului… Spectacolul a devenit în câţiva ani un clasic al repertoriului pentru copiii de toate vârstele.
De la Rimbaud şi Diderot la Peter Handke şi circul catalan
Călugăriţa, spectacol după Diderot
“O inimă sub o sutană”, de Arthur Rimbaud, publicată de Louis Aragon şi Andre Breton în 1924, este pusă în scenă şi interpretată de Marcel Le Guilloux nuanţat, inteligent, punând în valoare acest text despre viaţa din internat, care l-a înscris pe autor în antologia umorului negru.
“André”, de Marie Reymond, este o adaptare după “Memoriile” celebrului tenisman André Agassi, semnată împreună cu Clément Bresson şi Sébastien Pouderoux. Toţi trei joacă, Marie Reymond încarnându-l pe campionul de tenis în epoca lui de glorie. Este o comedie tragică, în care se întâlnesc suferinţa, nebunia, dragostea, forţa.
Artişti renumiţi, în căutare de “senzaţii tari”, frecventează secţiunea “Off”. Printre ei, anul acesta, pentru prima dată, şi Michel Vuillermoz, societar al Comediei Franceze. Toţi sunt atraşi de atmosfera incredibilă, de marile pancarte, de măştile ce defilează pe stradă, chiar dacă de multe ori, în săli, aceste spectacole n-au decât 3-4 spectatori. Michel Vuillermoz a numărat 15 la piesa “Introspecţie” de Peter Handke, regizată de el, un monolog despre teatru oferit de actriţa Laurence Colussi, care şi-a atras aprecierile criticii.
Laurence Colussi în Introspection de Handke, pus în scenă de Michel Vuillermoz
“Călugăriţa” după Diderot, a regizorului Nicolas Vaude, aliază jocul actorilor Christelle Reboul, Marie-Laurence Tartas şi Frédéric Andrau, cu muzica unei viola da gamba, susţinută de Chistine Plubeau, într-o montare remarcabilă, după părerea cronicarilor.
Marion Bierry, care a oferit până acum puneri în scenă remarcabile ale pieselor “Horaţiu” şi “Iluzia comică”, o specialistă în Corneille, a adus la Avignon “La Veuve” (Văduva) de acelaşi autor. Interpretată de un grup de actori talentaţi, a fost caracterizată drept o “baie de tinereţe şi de bună dispoziţie”.
Un spectacol care rivalizează cu cele din secţiunea “In” este, după părerea generală, „Sapho dit La Fontaine sur un échiquier”. Pasionanta personalitate a anticei poetese este transpusă într-o scenografie simplă şi ludică, semnată de Marie Desforge, imaginând o ramă aurită, vizibilă sau disimulată. Chitarista Ange Gilles, care joacă alternativ cu Inès Martinez, o interpretează pe Sapho. Ea alege fabulele cele mai cunoscute, este nonşalantă, ironică, sarcastică, făcând dovada unui talent notabil, reînviind poveştile celebrului fabulist. În spunerea fabulelor lui La Fontaine s-au exersat, de-a lungul timpului, maeştri recunoscuţi ai artei dramatice, ca Jean-Laurent Cochet, Michel Bouquet, Georges Werler. De data aceasta, Sapho, într-o rochie creată de Alain Blanchot, se plimbă pe scenă, deschide o carte imensă, pentru a anunţa titlurile. Uneori se retrage în culise, îşi ia chitara. Cu o voce frumoasă, cu un timbru foarte special, cântă arii baroce, delicate, vrăjind spectatorii. De la “Corbul şi vulpea” la “Tânăra văduvă”, de la “Lupul şi câinele” la “Femeile şi secretul” sau “Şoarecele şi elefantul”, oferă un florilegiu gustat fără rezerve de public.
Virtuozitate şi umor în Capas, spectacolul companiei EIA
Un loc special a ocupat în această secţiune „Capas” al companiei catalane “EIA”. Patru acrobaţi, între care o singură femeie, Francesca, un dulap care serveşte la orice, un foileton amoros, susţinut de un muzician care cântă la mai multe instrumente. Acrobaţie, corzi, bare metalice devin elemente ale unui limbaj folosit pentru a povesti cotidianul, într-o bună dispoziţie contagioasă.
Distins cu premiul “Ciutat de Barcelona al circului”, în 2011, “Capas”, spectacol al Circului “Midi-Pyrénées”, este unul dintre cele opt spectacole programate în cadrul programului “Avignon à la catalane”. Selecţionate dintre 15 candidate, aceste piese de circ, dans, teatru reprezintă tânăra creaţie din Catalonia şi Insulele Baleare. Pilotată de Institutul “Ramon Llull”, din Barcelona, această primă ediţie la Avignon se doreşte un pas către recunoaşterea internaţională. În afară de “Capas”, s-a remarcat spectacolul “Striptease”, un solo al coregrafului Pere Faura, care deţine arta de a părea că se dezbracă fără s-o facă niciodată.
Pierette Dupoyet este decana Festivalului de la Avignon, pe care îl frecventează de 30 de ani. La această ediţie propune trei piese emblematice: “Les parias chez Victor Hugo”, inspirată de opera scriitorului şi deosebit de actuală, “L’Orchestre en sursis”, concepută pornind de la o mărturie a Faniei Fénelon, o muziciană ce a supravieţuit lagărului de la Auschwitz, şi “Laisse tomber la neige”, care evocă universul psihiatric.
Sapho în Fabule de La Fontaine
Dragostea pentru risc este dublată de preţuirea pentru publicul acestei secţiuni. “Oamenii care vin aici sunt curioşi. În majoritatea lor sunt mari amatori de teatru. Cu un asemenea public, cred că dacă piesa rezistă la Avignon, pariul este câştigat”, mărturisea Myriam Boyer, interpreta spectacolului “Riviera”, de Emmanuel Robert-Espalieu, regizat de Gérard Gelas.
Toţi participanţii, actori, regizori, scenografi, sunt încântaţi, gata să îndure căldura şi aglomaraţia. S-ar putea spune că toţi aceşti oameni ai teatrului nu doresc decât să regăsească epoca de copilărie a acestei arte, cea în care Molière călătorea cu trupa sa în voia hazardului.
