Pentru istoricii de teatru şi pentru cinefili, “Marie Galante” este o piesă de teatru scrisă de Jacques Deval, după romanul său omonim, remarcabilă şi prin muzica de scenă compusă de Kurt Weill şi adaptată pentru ecran de Henry King, în 1934, avându-l ca interpret principal pe Spencer Tracy. Sau, ceva mai aproape de zilele noastre, cu o versiune radiofonică din 1951 cu Jeanne Moreau.
Dar, mai important decât atât, “Marie Galante” este o insulă, cea de a treia ca mărime din Antilele Franceze. O insulă “povestită” pentru prima dată într-o fabuloasă relatare de călătorie, scrisă de Părintele Jean-Baptiste Labat, intitulată “Voyage aux Isles. Chronique aventureuse des Caraïbes 1693-1705” (Călătorie în insule. Cronică aventuroasă a Caraibelor) şi reeditată recent. Cuviosul Părinte oferă în paginile acestui volum o mărturie extraordinară a bucuriei de a trăi din acea epocă şi a unui mod de viaţă rămas şi astăzi foarte aproape de tradiţie.
Situată la 43 de kilometri de Pointe-à-Pitre, cel mai mare oraş din Guadalupe, “Marie Galante”, numită în caraibeană Aïchi, este o insulă rotundă, ceea ce i-a adus şi numele de “grande galette”.
Biserica Sainte-Anne din Capesterre
Cea mai veche civilizaţie cunoscută a fost “Huecoides”, urmaţi de populaţiile Arawaka, care au numit-o “Touloukaéra”, şi apoi, din 850, de caraibeeni. Este prima insulă din arhipeleagul Guadalupe descoperită de Cristofor Columb în cea de a doua clătorie a sa, în 1493, şi botezată atunci “Maria Galanda”, după numele corăbiei sale amiral.
În toamna anului 1648, s-au stabili aici, în apropiere de Vieux-Fort din Saint-Louis, primii colonişti francezi. Cumpărată în anul următor de “Compania Insulelor” din America, cedată apoi “Companiei Indiilor Occidentale”, jefuită de olandezi în 1676, apoi de englezi în 1690 şi 1691, insula a rămas aproape pustie până în 1696. Englezii au reocupat-o între 1759 şi 1763.
Car tras de boi, plin cu trestie de zahăr, în drum spre distileria Poisson
Numită şi “Insula celor 100 de mori”, Marie Galante era cunoscută, încă din secolul al XVIII-lea, pentru romul fabricat aici. De altfel, vastele câmpuri cu trestie de zahăr ocupă şi acum o mare parte a suprafeţei ei. Se spune că aici se găsesc cele mai bune romuri din lume, al căror secret de fabricare este păzit cu străşnicie.
Morile au apărut pe insulă începând din 1780. În 1830 existau 105, jumătate din ele fiind acţionate de boi. Se mai pot vedea acum 72.
Munca pe plantaţii era sigurată de sclavi aduşi din Africa. Abolită în 1794, sclavia a fost restabilită în 1802 şi apoi definitiv desfiinţată în 1848, datorită atât aboliţioniştior ca Victor Schoelcher, dar şi neîncetatelor revolte ale sclavilor.
Moară restaurată
Marie Galante are trei comune: Capestere, Grand Bourg şi Saint Louis. Insula se poate mândri cu câteva dintre cele mai frumoase plaje ale arhipeleagului şi cu funduri de mare care taie respiraţia prin frumuseţea coloniilor de corali.
Departe de tumultul marilor aglomerări urbane, cu un mod de viaţă încă patriarhal, Marie Galante şi-a păstrat autenticitatea. Aici poate fi descoperită cultura creolă, serbările abundă, iar turistul poate afla tradiţiie locale la un pahar de punch din fructe tropicale pe care antilezii îl oferă în semn de bun sosit.
Cocotierii, nisipul alb, marea turcoaz, plaja Feuillère fac din Marie Galante una dintre cele mai frumoase insule ale arhipelagului.
Duminica în Marie Galante
Serile se desfăşoară în ritmurile dansului tipic, “gwoka”, sau ale muzicii mai moderne, “zouk”, care răsună în toate insulele caraibeene. În insula Marie Galante, locuitorii sunt mândri de manierele lor. “Sunt respectaţi învăţătorul şi Domnul Primar. Oamenii îşi vobesc politicos şi se ajută între ei. Când eşti izolat de lume, e bine să ştii că poţi conta pe vecin pentru a înlocui un bou obosit după ce a tras carul în câmpurile de trestie, pentru a te ajuta la fabricarea de «cassave», biscuţi din manioc a căror reţetă este caracteristică indienilor din Caraibe. Sau, pur şi simplu, pentru a împărţi un «ti-punch» la umbra frunzelor gigantice ale unui arbore de pâine, în faţa casei”, scrie Guillaume de Dieuleveult.
Ocupaţia principală a locuitorilor este exploatarea trestiei de zahăr, din care o mare parte ajunge în distileriile insulei. Marie-galantezii consideră că romul cel mai bun este “Bielle”, produs de mai multe generaţii de aceeaşi familie, Thierry. Jérôme Thierry, actualul proprietar, în vârstă de 30 de ani, încearcă cu pasiune să amelioreze produsul, să dezvolte noi modalităţi de distilare şi îmbătrânire. Rezultatul este excelent, dar climatul tropical îndeamnă la moderaţie, mai ales că acest rom are 59 de grade. Distileria “Bellevue” este cea mai veche din insulă. Iar cea de a treia, “Poisson”, aduce prin romul ei un omagiu unui personaj celebru, amintit deja, Părintele Labat, care a îmbunătăţit procesul de fabricare a acestui alcool.
Muzee, lupte de cocoşi şi trăsuri
Reşedinţa Murat
Reşedinţa “Murât”era, în 1839, cea mai mare plantaţie de trestie de zahăr din Guadalupe, numărând 207 sclavi. Potrivit legendei, castelul ar fi fost desenat de o fostă elevă de la Belle Arte, Jeanne Laballe, soţia lui Dominique Murat. Astăzi reşedinţa a devenit un eco-muzeu sub cerul liber, care reuneşte, pe câteva sute de meri pătraţi, trei secole de industria zahărului în epoca colonială. Muzeul are şi un centru de documentare şi lectură, dar şi o grădină de plante medicinale.
Prima moară din Antilele Franceze, reconstruită identic şi în stare de funcţionare, este “Moara de la Bézard”. A fost modernizată la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu un sistem de măcinare în întregime metalic.
Astăzi proprietate a Consiliului General din Guadalupe, reşedinţa “Roussel-Trianon”se remarcă prin vechiul ei grajd, în stare foarte bună, şi prin coşurile vechii fabrici de zahăr incluse în patrimoniul istoric al arhipelagului.
Asociaţia “L’Amicale Ecolambda” propune “La Mouina”, o expoziţie permanentă despre formarea insulei şi despre peisajele ei. Există şi un spaţiu plin de arbori care protejează de 30 de ani un habitat bioclimatic. Aici pot fi văzute fructele comestibile de “z’oliv”, un fel de cireş antilez, bogate în vitamina C, care sunt folosite la fabricarea “romului z’oliv”, asemănător coniacului. Dar şi “rose des Bois”, fructul unei liane, folosit frecvent în aranjamentele florale ale insulei.
Ruinele fabricii de rom de la Murat
Pentru cei care simt nevoia de adrenalină, în fiecare duminică, de la sfârşitul lunii ianuarie până în iulie, sunt organizate lupte de cocoşi, la care se pariază sume importante, păsările fiind privite ca nişte adevăraţi atleţi.
Din iunie până în februarie, are loc concursul “Boilor de atelaj”. Pentru locuitorii din Marie Galante, boul este mai mult decât un animal folosit la muncile agricole. Ca nişte adevăraţi sportivi, ei îşi au ora de glorie în acest concurs, desfăşurat pe pistele de la Morne Lolo, Canada, Vanniers, Bambara, Saint-Michel, unde “concurenţii” fac adevărate demonstraţii de forţă.
Un alt muzeu este constituit de “Grădina Buckingham”. Sub numele “Insula cu o mie de care”, această fermă oferă întreaga istorie a artei căruţaşilor de altădată. Pot fi descoperite de aici, mergând în car, “Exploatarea Agricolă” din 1920, “Anse Ballet”, locul de debarcare a lui Cristofor Columb, “Moara Ballet” din 1827, sau reşedinţa “Roussel-Trianon” din 1860.
Cadrilul culturii creole
Vagabonzii mărilor, artă urbană pe străzile din Grand Bourg
Vizitatorii descoperă o serie de locuri de văzut. Unul dintre cele mai căutate este “Kreol West Indies”. Pasionat de arheologia submarină, Vincent Nicaudie a adunat o colecţie impresionantă ce retrasează istoria insulei, de la civilizaţiile precolumbiene până la aventurierii secolului al XVIII-lea. În paralel, el a dezvoltat şi o linie de modă.
Sunt etalate aici mii de obiecte de patrimoniu creol alături de opere ale unor artişti contemporani. Lângă vasele din gresie specifice insulei, este deschisă o expoziţie permanentă de sculptură în lemn a artistului Armand Baptiste. Tablourilor croşetate, hainelor de păpuşi, sticlei pictate sau broderiilor personalizate de la “Art Moni”li se alătură bijuteriile în argint şi sidef de la “Jade Boutique”, gravurile şi măştile de la “Kounaky” sau podoabele lui Jean-Pol Jacob, confecţionate din scoici, obiecte marine şi vegetale aurite.
Speciale sunt păpuşile din frunze de viţă-de-vie, de banan, din fibre de cocos sau de palmier, dar şi celebrele “păpuşi-matroane”, negre, parte integrantă a istoriei insulei Marie Galante.
Păpuşă-matroană
În “Satul Artelor şi Tradiţiilor Populare”, situat în apropierea plajei Feuillère, în luna noiembrie are loc “Cadrilul culturii creole”. Acolo pot fi aflate originile, practicile, figurile şi influenţa acestui dans. De altfel, în luna octombrie este onorată cultura creolă. La Capesterre sunt organizate conferinţe, standuri, concerte de zouk, soca, compa reggae, dar şi manifestări carnavaleşti care invadează “Satul Artelor” zi şi noapte.
Din doi în doi ani, în anii cu soţ, populaţia din Marie Galante se întâlneşte în portul de pescuit de la Capesterre, pentru a reînvia o anume artă de a trăi şi tradiţii seculare. Portul şi bulevardul maritim se transformă într-o expoziţie a tradiţiilor, de la cultura trestiei de zahăr la dresarea taurilor, de la pescuit la gastronomia locală, la balurile populare.
Şi tot aici este reamintita legenda “soukougnan-ilor”, indivizi care cunosc ştiinţele oculte ce le permit să se transforme, în nopţile cu lună plină, în animale. Ei pot fi văzuţi în jurul stânelor, dar nu trebuie arătaţi sau numiţi cu voce tare, pentru că se pot înfuria şi pot sufoca oamenii. Se spune că există câţiva tineri care au reluat practica strămoşilor şi se transformă pentru a se deplasa rapid şi a aduce pagube cirezilor rivalilor lor.
Sculptură de Armand Baptiste
Secretele “soukougnan” sunt relevate în câteva zile din această lună celor interesaţi. Satul şi misterele civilizaţiei creole dispar, odată cu un mare bal popular, într-un cocktail exploziv de muzică antileză, pentru următorii doi ani.
Printre tradiţiile locale se numără “Carnavalul”. Imediat după Crăciun, locuitorii încep să-l pregătească. În prima duminică din ianuarie, la Capesterre se adună muzicienii cu trompetele şi tobele lor şi dansatorii în costume specifice. Grupurile defilează pe străzi, priviţi de o mulţime strânsă pe trotuare şi se opresc în piaţa bisericii pentru a dansa. Publicul aplaudă, iar vânzătoarele de şerbet sunt asaltate de copii.
În apropiere, oriunde te-ai afla, un “lolo”, mic restaurant construit pe piloni, oferă băuturi răcoritoare.
“Terre de Blues”
Terre de Blues
Între 17 şi 20 mai, se desfăşoară, la Grand-Bourg, cea de a 14-a ediţie a Festivalului “Terre de Blues”, aflat în Top 5 al festivalurilor din Caraibe. Scenele de la “Reşedinţa Murat” şi din satul Caraibe vor găzdui un program de muzică internaţională şi populară: blues, funk, reggae şi zouk.
Judith Symphorien este gazda acestui eveniment. Originară din Marie Galante, este o personalitate importantă a peisajului mediatic din Caraibe, celebrând anul acesta trei decenii de activitate la “Radio Caraïbe International”.
Timp de patru zile, concertele, spectacolele şi manifestările ludice, ca atelierele şi master-class-urile, se succed, atrăgând public din toate părţile arhipelagului şi de toate vârstele.
De altfel, în Caraibe, locuitorii au blues-ul în sânge. Totul oferă un motiv de a-l cânta: un colţ de masă pe care se poate bate ritmul. O scoică goală în care se poate sufla… Toată lumea se strânge în cerc şi începe să danseze.
Din secolul al XVIII-lea, metisajul muzicii europene cu cea africană s-a dezvoltat în sânul civilizaţiei creole. Numeroşi invitaţi au sosit la acest festival: Manu Dibango, Myriam Makeba, Steel Pulse şi Patrick Saint-Eloi. Şi tot aici poate fi întâlnit, câteodată, un monument al jazz-ului din Marie Galante, saxofonistul Camille Soprane, unul dinte fondatorii festivalului.
Moment din Festivalul Terre de Blues
La această a 14-a ediţie sunt anunţaţi artişti din Africa, Statele Unite, Cuba şi Caraibe: “Mizik O’Peyi Big Band” din Martinica, “Omar Pene& Super Diamono” din Senegal, Raul Paz din Cuba, “Chic Featuring Nile Rodgers” şi Guy Davis din Statele Unite, “Strings” din Haiti…
Muzică, dans, expoziţii. Un moment de sărbătoare pentru amatorii şi profesioniştii blues-ului şi ai ritmurilor caraibeene.
În insula Marie Galante, oamenilor le place să se definească drept locuitori ai unei ţări a muzicii, a mândriei, a muncii… Iar locuitorii arborează frecvent T-shirt-uri inscripţionate cu formula “Sunt mândru să fiu marie-galantez!”.
