Stănescu confirmă acuzaţiile lui Dragnea în legătură cu  Pahonţu 

Social-democratul Paul Stănescu a declarat, miercuri, că directorul SPP Lucian Pahonţu

Stănescu confirmă acuzaţiile lui Dragnea în legătură cu  Pahonţu 

Social-democratul Paul Stănescu a declarat, miercuri, că directorul SPP Lucian Pahonţu

 Social-democratul Paul Stănescu a declarat, miercuri, că directorul SPP Lucian Pahonţu i-a transmis printr-un prieten că e foarte bine să colaboreze pentru că va avea protecţie, că Liviu Dragnea va fi executat până în martie cel târziu şi că eventual el ar putea să preiau şi partidul.

„Vă pot spune următorul lucru: a venit un prieten la mine din partea unui înalt funcţionar al statului român, am înţeles că Pahonţu în cheamă, şi mi-a spus următorul lucru: să-mi transmită – la 2 săptămâni după ce am fost numit vicepremier, ministru al Dezvoltării – că e foarte bine să colaborez pentru că o să am protecţie, pentru că Liviu Dragnea va fi executat până în martie cel târziu şi că eventual eu aş putea să preiau şi partidul chiar”, a spus Stănescu.

El a arătat că i-a transmis lui Pahonţu, prin acelaşi prieten, că a greşit adresa.

„Am spus următorul lucru: te rog să-i spui că a greşit adresa total. Nu ştiu cine e Pahonţu, nu l-am văzut în viaţa mea. Niciodată nu m-am gândit să preiau partidul şi nici nu mă gândesc. Nu cred că SPP e de vină, cred că oamenii sunt de vină şi e impardonabil să se spună aşa ceva, eram vicepremier, asta înseamnă un atentat grav la democraţie”, a spus Stănescu.

El a arătat că acest prieten nu este fostul premier Mihai Tudose şi că nu poate divulga identitatea acestuia.

Întrebat ce înseamnă „executat”, Stănescu a răspuns: „Ce înţelege toată lumea”.

Liderul PSD Liviu Dragnea a relatat, luni, că un prieten al vicepremierului Paul Stănescu a fost trimis de şeful SPP, Lucian Pahonţu, pentru a-i spune că Dragnea va fi „executat”, iar Stănescu va fi „protejat” şi va ajunge preşedinte al social-democraţilor.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Sunt surprins ca exista cativa pe aici care se indoiesc de faptul ca SPP-ul face jocuri politice in favoarea presedintelui. Basescu a folosit SPP sa-si controleze nu numai adversarii politici dar si aliatii. In afara de asta, acest Pahontu este santajabil pentru ca este suspectat ca a impuscat accidental un om la o vanatoare prin Jud Prahova. Poate sunt unii care inca mai cred ca Johannis este un om onorabil si etic. Sa ne amitim de „Colectiv”, de indemnarea protestatarilor #resist la anarhie, de intrarea intempestiva in sedinta de guvern, de cum arunca cu pardesiul pe capota masinii care-l transportase, de modul cum a incercat sa-l convinga pe Tariceanu sa tradeze PSD-ul spunandu-i ca „va duce un razboi total impotriva acestui partid” care castigase atat alegerile locale cat si pe cele parlamentare. Johannis este la fel de cinic si ticalos ca Basescu, Ponta si alte bestii politice fara scrupule care au fost si sunt in stare sa calce pe cadavre pentru a-si atinge comnadamentele pentru care au fost ajutati sa ajunga in fruntea statului roman. Aceste persoane numite de mine aici sunt niste zombie fara creier ci doar cu instincte de animale politice si cu sete nemarginita de putere si avere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.