Senatorul PNL Daniel Zamfir l-a acuzat, miercuri, pe liderul PNL, Ludovic Orban, că ”a înroșit telefoanele” pentru a-i determina pe liberali să îl schimbe de la Comisia economică și ”a sunat în disperare” pentru ca Raluca Turcan să fie realeasă lider de grup, invocând ”dorințele din Deal”.
”Ludovice, Ludovice…Nu te lași de metehnele care te-au „consacrat” în PNL…După ce, în mod rușinos, ai fugit de un răspuns când te-am întrebat care sunt actele de <<deviaționism>> pe care le-am comis în activitatea mea la Comisia Economică, ai inceput să înroșești telefoanele să le ceri colegilor din Senat să mă schimbe de la Comisie. Știu. Te derajează tare că îmi văd de treabă acolo”, a scris senatorul PNL Daniel Zamfir pe Facebook.
Daniel Zamfir l-a întrebat pe Orban dacă îl deranjează că cere ”cu obstinență ca <<băieții deștepți>> să plătească redevențele cuvenite statului”.
”Te deranjează și că deranjez interese. Te deranjează că apar cetățenii de abuzurile bancilor, IFN-urilor și ale recuperatorilor? Sau că cer cu obstinență ca <<băieții deștepți>> să plătească redevențele cuvenite Statului? Sigur însă, te-a deranjat că ți-am cerut public să te delimitezi de Mihail Neamțu, cunoscut pentru orientarile lui de extremă dreapta, care public a anunțat, postând un filmuleț pe Facebook , că se delimitează de Iohannis! Iar tu, Ludovic, în loc sa sancționezi poziția neconformă cu linia partidului, îl răsplătești, punându-l să-i instruiască pe tinerii liberali…”, a spus Zamfir.
Liberalul a susținut că Ludovic Orban a sunat ”în disperare” pentru ca Raluca Turcan să fie realeasă lider de grup, invocând ”dorințele din Deal”.
”Pe de altă parte, invoci, în mod jalnic, când suni în disperare pentru Raluca Turcan să fie realeasă lider de grup, <<dorințele din Deal>>. Tu n-ai să înțelegi niciodată că PNL are mare nevoie de un președinte cu demnitate și puțintel curaj, măcar! Lașitatea e cea mai urâtă trăsătură de caracter în politică…”, a conchis Zamfir.
Ieri 31 ianuarie 2018, „Un articol” de acelasi autor, Eugenia Solomon, cu acelasi titlu: ” Zamfir:Ludovice, nu te lasi de metehne” si aceiasi poza a senatorul PNL Daniel Zamfir, in care se vorbea despre masurile impotriva aprovizionarii cu produse petroliere a Coreiei de Nord,(Wau!?!!??!!!). Am facut un scurt comentariu, la finalul caruia am pus intrebarea: „Ce se intampla la Cotidianul, d-le Nistorescu?”. A ramas pentru moderare, dar nu s-a mai publicat. De ce d-le Nistorescu?