Patru persoane au fost rănite, joi, în urma impactului dintre două mașini, pe Drumul Național 7 – Valea Oltului, în zona localității Călimănești, unde două mașini s-au lovit frontal. Traficul rutier între județele Vâlcea și Sibiu este blocat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit ISU Vâlcea, cele patru persoane rănite au fost preluate de ambulanțe și vor fi duse la UPU Vâlcea. Acestea acuză traumatisme toracice și dureri abdominale.
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a transmis că pe DN7, la kilometrul 201, în zona localităţii Călimăneşti, județul Vâlcea, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme.
Potrivit polițiștilor, șoferul primului vehicul, care circula dinspre Sibiu spre Râmnicu Vâlcea a efectuat o depăşire neregulamentară şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu cel de-al doilea vehicul, care circula regulamentar.
Traficul rutier este oprit, la ora transmtierii acestei știri, pe ambele sensuri de mers, între județele Vâlcea și Sibiu, în vederea acordării de îngrijiri medicale victimelor şi a efectuării cercetării locului faptei.
Tara cu cei mai multi inconstienti care isi cumpara carnetele de sofer!
Editat nu au voie sa conduca!