Presa israeliană comentează că organizarea alegerilor anticipate în septembrie oferă noului cabinet Netanyahu două luni pentru lansarea atacului în Iran, timp în care presedintele SUA, implicat în campania electorală, nu va putea face presiuni mari auspra Israelului.
Guvernul israelian condus de Benjamin Netanyahu urmează să anunţe duminică data alegerilor anticipate. Alegerile urmau să aibă loc în toamna lui 2013, însă partidul Likud al lui Netanyahu a atins cote foarte mari de popularitate, premierul dorind ca prin anticipate să-şi sporească autoritatea.
Comentatorii israelieni fac însă o legătură între alegeri şi planurile lui Netanyahu şi ale ministrului Apărării, Ehud Barak de a lansa o lovitură militară împotriva instalaţiilor nucleare iraniene. Stabilirea alegerilor la începutul lunii septembrie nu elimină un posibil atac în Iran in acest an, ci chiar sporeşte această probabilitate, arată un comentariu publicat de ynetnews.
În primul rând, Netanyahu va demonstra că are sprijinul alegetorilor pentru lansarea unui atac, deoarece premierul nu a scuns deloc în ultimele luni această intenţie.
Alegerile anticipate vor avea şi un alt efect, acela de a conferi “imunitate diplomatică” premierului israelian. După alegerile din septembrie, Benjamin Netanyahu va avea la dispoziţie doua luni în care preşedintele SUA, Barack Obama, nu va putea face presiuni asupra Israelului fără a risca să piardă voturi la prezidenţialele americane din noiembrie. O dată un atac iniţiat în Iran, SUA nu vor avea de ales şi vor trebui să-şi sprijine aliaţii împotriva replicilor Iranului şi ale aliaţilor lor (Hezbollah-ul din Liban, Hamas-ul din Gaza sau Jihadul Islamic).
Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a început să pregătească terenul pentru un eventual atac. El a declarat, vineri, că strategia nucleară a Iranului poate permite construirea unei bombe nucleare în 60 de zile. “Acum ei încearcă sa obţină imunitatea programului nuclear. Daca vor ajunge şi la capacitatea militară de a fabrica o bombă în 60 de zile, atunci vor obţine si o altă imunitate-aceea a regimului islamic”, a spus Barak.
Premierul Netanyahu şi ministrul Ehud Barak au critici chiar în interiorul sistemului. Preşedintele israelian Shimon Peres a declarat că toţi cei care susţin o lovitură împotriva Iranului nu-şi imaginează încă ce se va întâmpla după aceasta. Fostulşsef al Shin Bet (contraspionajul israelian), Yuval Diskin, l-a criticat şi el pe Ehud Barak. “Nu am încredere împotriva guvernanţilor actuali, nu cred că se ridică la nivelul necesar pentru a gestiona un eveniment de amploare, cum ar fi un război regional sau un război împotriva Iranului. Nu cred nici în primul-ministru, nici în ministrul Apărării. Nu am încredere într-o conducere care ia decizii bazate pe sentimente mesianice”, a spus Diskin.
Opinii asemănătoare au şi fostul sef al Mossad-ului, Moshe Dagan, dar şi actualul şef al Statului Major al armatei israeliene, generalul Benny Gantz. Acesta declara că nu crede că Iranul va fabrica arma nucleară, deoarece în conducerea de la Teheran se află “oameni raţionali”.