Viziunea ecologistă influenţează din ce în ce mai mult artele vizuale. Preocupaţi de relaţia om-natură, artiştii îşi gândesc operele în funcţie de spaţiul ambient, de interacţiunea operă-mediu natural, de dialog al esteticului cu datul primordial. Formele, materialele sunt gândite în termenii unui dialog „de la egal la egal”, şi nu al impunerii voinţei creatorului asupra lumii. Această mentalitate se regăseşte pe toate meridianele globului.
Pornind de la stuf, de la lemnul suplu sau de la ramurile de salcie, Patrick Dougherty concepe opere arhitecturale inspirându-se din peisaj, transformându-l, reliefându-l în acelaşi timp.
Aparţinând curentului „land art”, Patrick Dougherty concepe construcţii feerice, folosindu-şi cunoştinţele de arhitect, tâmplar şi sculptor, cărora le adaugă şi tehnicile ţesutului şi împletiturii.
Născut în 1945, artistul şi-a petrecut copilăria în Carolina de Nord. Sursele sale de inspiraţie îşi găsesc originea în pădurile locului natal, pe care le colinda în copilărie şi în care construia, din bucăţi de lemn şi din ramuri, cabane.
Patrick Dougherty, Noua armonie
Începând din anii ’80, Patrick Dougherty a realizat peste 200 de sculpturi şi instalaţii efemere şi fantastice în grădini, parcuri, universităţi, muzee din Statele Unite, Europa şi Asia. Fiecare dintre ele a fost concepută pentru un anume loc, pornind de la caracteristicile peisajului. Discrete, deşi arhitecturale, piesele artistului american, care trăieşte în Carolina de Sud, subliniază liniile peisajului înconjurător. Ele trimit gândul către stupi, coconi, cuiburi de pasăre, colibe primitive sau lăcaşuri ale unor fiinţe imginare.
Anul trecut, sculptorul a ajuns pentru prima dată în Franţa, la Chaumont-sur-Loire, unde a dorit să lucreze într-un colţ al parcului. A studiat întâi peisajul, pentru a determina „calităţile fizice şi sociale” ale locului, pentru că artistul realizează crochiuri şi schiţe pregătitoare pentru fiecare lucrare. Chiar dacă, în final, opera finită nu mai are nicio legătură cu ele.
A ales un colţ în care existau un boschet şi cedri. Timp de trei săptămâni, împreună cu echipa sa şi în colaborare cu grădinarii parcului a realizat trei mari structuri vegetale din ramuri de salcie. Dispuse unele după altele, în anfiladă, ca un fel de porţi succesive, ele compun un fel de drum vegetal care oferă străpungeri şi deschideri asupra peisajului.
Shigeko Hirakawa, Arbore cu fotosinteză
„Limbajul lui Patrick Dougherty este foarte poetic. Opera sa este totodată monumentală şi de un extrem rafinament şi conjugarea celor două caracteristici aduce creaţiei un farmec foarte special”, explica directoarea parcului citată de jurnalistul Guillaume Morel.
În această vară, din iunie până în 16 octombrie, Patrick Dougherty creează o instalaţie pentru parcul Castelului Trevarez din Bretagne.
De la începutul anului, creaţiile sale învestesc cu poezie o seamă de locuri în care a lucrat, de la „Bay Area Discovery Museum”, din Sausalito, la „Academia de Artă” din Honolulu, pe domeniul „Chaumont-sur-Loire”, la „Walton Arts Center”, din Fayetteville sau la „Springfield Museums”, din Springfield. Este aşteptat, în octombrie, la Colegiul „St Benedict and St John” al Universităţii „St Joseph” din Minnesota, iar în decembrie, la Melbourne în Australia.
Relaţia omului cu natura este şi esenţa artei japonezei Shigeko Hirakawa. Pictoriţă ca formaţie, a început, treptat, să fie interesată de elementele cruciale ale planetei, apa, aerul, energia solară, plantele.
Shigeko Hirakawa, Oxigen
Astfel, a conceput un proiect artistic, „Aerul în pericol”, inspirat de raportul Uniunii Europene despre pădurile ameninţate de poluarea atmosferică. I s-au adăugat apoi „Arbori cu fotosinteză”, realizat în Franţa şi în Statele Unite, formaţi din peste 1.000 de discuri dotate cu pigment fotocrom, care-şi schimbă culoarea de la alb, în timpul nopţii, la violet intens, ziua, şi „Drum aerian” şi „Molecule de oxigen”.
O altă operă, „Toboganul zeilor”, se referă la soluţia mitologică japoneză de a face zeii să coboare pe pământ pentru a ajuta oamenii ce se confruntă cu dezlănţuirile naturii.
În parcul „Goualoup” de la Chaumont-sur Loire se zăresc printre frunzele arborilor ciudate fructe violete, ca într-un vis psihedelic. Ele îşi schimbă culorile în lumină, capătă tente de roz sau albicioase. Create, de asemenea, cu pigmenţi fotocromi, care reacţionează la lumina soarelui, ele interacţionează cu frunzişul bogat al arborilor. Aceste forme misterioase, între sculptură şi instalaţie, reprezintă dorinţa artistei de a rupe graniţele dintre natural şi artificial. Ea consideră că legătura subtilă dintre om şi Pământ s-a rupt şi că numai arta o poate reface. În cadrul acestei expoziţii, intenţia artistei a fost de a crea o alertă asupra poluării atmosferei şi a efectului ei asupra pădurilor Europei. „Dar, dincolo de mesajul dur, Hirakawa a deschis un spaţiu oniric, o natură prielnică jocurilor imaginarului şi ale spiritului”, afirmă criticul Damien Sausset.
Pablo Reinoso, Scaun Thonet
Arborii ei cu fructe în culori schimbătoare pot fi întâlniţi în „Jardin des Plants” din Rouen, la „National Art Center” dinTokyo, după ce au fost expuşi în Jamaica, Belgia, Japonia.
Cu un altfel de poezie învesteşte mediul înconjurător Pablo Reinoso. Acest designer argentinian, stabilit în Franţa, imaginează scaune pe care nu se aşază nimeni, bănci care ritmează peisajul.
Născut în 1955, cu formaţie de sculptor, Pablo Reinoso a creat prima sa sculptură la vârsta de 13 ani, şi prima bancă-sculptură, la15 ani.
După ce a a lucrat în materiale nobile, a abordat o serie de opere „care respiră”, construite din pânze şi curent de aer. A creat apoi piese între instalaţie şi minimalism, evocând corpul, precaritatea existenţei, viaţa şi moartea. Punctul culminant al acestei perioade este impresionanta instalaţie din capela-sală de expoziţii a „Muzeului de Artă Modernă” din Bahia, în Brazilia.
Pablo Reinoso, Banca Spaghetti
În 2002, instalaţia „Ashes to Ashes”, de la „Casa Americilor” din Madrid, a însemnat o cotitură în arta lui. S-a îndreptat către design, creând „Scaunul Thonet”. Plasând în centrul operei acest obiect prin esenţă funcţional, îi răpeşte condiţia utilitară, realizând compoziţii complexe, pline de umor. Plecând de la ele, produce video-uri extrem de originale.
Desenator renumit, Reinoso se caracterizează el însuşi ca „un artist caraghios care consideră designul subiectul operei sale”. Scaunul „Thonet” a devenit obiect-fetiş al artistului, înscriindu-se strict în zona esteticului, rezonând cu muzica sau cu moda. În „Băncile Spaghetti”, Reinoso introduce o funcţiune poetică. Din 2006, artistul începe să lucreze în oţel, realizând instalaţii monumentale pentru grădini şi parcuri.
Pablo Reinoso, Bancă de grădină
Răsuceşte ca pe un fir acest material dur pentru a desena spaţii uşoare, transparente, menite contemplaţiei. Punctul de plecare sunt băncile din spaţiul public, cu design anonim. Pornind de la ele, creează „Băncile Spaghetti”, care-şi găsesc locul în cele mai diverse spaţii. Este un dialog între artă, design şi fantezie. În parc este amplasată o bancă ale cărei volute din oţel negru se evidenţiază în culoarea peisajului înconjurăor. Există în creaţia lui recentă şi o „Bancă a vorbelor” cu linii extraordinar de suple. În manejul grajdurilor de pe domeniul Goualoup a imaginat o bancă dublă schiţând semnul yin-yang. În sfârşit, în prisacă, uneltelor de grădinărit li se alătură câteva scaune „Thonet”, scenografia fiind animată de câteva perne din material de paraşută, prevăzute cu ventilatoare şi întrerupătoare electrice, numite „Respiraţii”. „Cu «Băncile Spaghetti», peisagistul argentinian Pablo Reinoso convoacă designul şi dă acestor obiecte o funcţie poetică”, scria jurnalista Danielle Marti.
Piesele sale sunt etalate anul acesta la „Art Plural Gallery”, din Singapore, la Bruxelles, la Fundaţia „YPF, Arte en la Torre”, din Buenos Aires, la Galeria „Baró”, din Sao Paulo, în Brazilia.
