Plenul CSM nu a putut lua act miercuri de demisia Monei Pivniceru din magistratură pentru a putea fi numită ministru al Justiţiei deoarece nu a avut cvorum. Nu toţi iluştii de la CSM s-au deranjat să vină miercuri dimineaţă la şedinţă.
CSM precizează că „…. lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 15 membri….”.
„Având în vedere că astăzi, 22 august, patru membri CSM, din motive obiective, nu s-au prezentat la şedinţă iar un membru CSM este suspendat, la momentul actual nu este asigurat cvorumul prevăzut de lege pentru şedinţa de plen”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului.
Întrebată de câţi membri CSM mai era nevoie pentru îndeplinirea cvorumului, Alina Ghica, şefa CSM, a precizat că de doi magistraţi.
CSM a precizat că şedinţa Plenului CSM poate fi reluată şi miercuri, dacă pe parcursul zilei va fi îndeplinită condiţia de cvorum.
În caz contrar, şedinţa va fi amânată pentru joi, a anunţat CSM.
Premierul Victor Ponta, prezent la şedinţa de miercuri, s-a arătat indignat, întrebându-se ce s-ar întâmpla dacă nici Parlamentul nu va avea cvorum atunci când trebuie luat act de întoarcerea lui Băsescu la Cotroceni.
„De ce nu reuşesc să se strângă? Nu vreau să fac o paralelă, dar dacă nu este cvorum în Parlament, toată lumea sare în sus. Consider că este anormal ce se întâmplă”, a spus Ponta.
Întrebat dacă în acest caz este vorba de jocuri politice, Ponta a răspuns că nu ştie, dar a precizat că judecătoarea Ana Lăbuş a fost marţi la CSM, iar miercuri şi-a închis telefonul.
„Puteţi aprecia singuri”, a adăugat Ponta.
CSM nu s-a deranjat timp mai bine de două săptămâni să se întrunească ca să ia act de demisia Monei Pivniceru din CSM, iar ulterior din magistratură pentru ca aceasta să poată fi numită ministru al Justiţiei. Iar când s-a întrunit într-un final, „surpriză”, nu a avut cvorum.