În Vosgi se desfăşoară, în fiecare vară, de 117 ani, “Festivalul de la Bussang”, care în acest an durează până în 25 august. Evenimentul seamănă cu un pelerinaj, pentru că “Théâtre du Peuple” are ritualuri, care s-au perpetuat de-a lungul anilor.
Din 1895, în inima pădurii din Vosgi continuă aventura “Teatrului Poporului” (Théâtre du Peuple). A fost creat de industriaşul Maurice Pottecher (1867-1960), unchiul unui celebru cronicar judiciar, Frédéric Pottecher, în acest sat retras, dar foarte activ la aceea vreme. La un cot al drumului care urcă din spatele satului, apare o clădire ascunsă de arbori înalţi. Un chalet din lemn, situat într-o vastă poiană, pe al cărei fronton este scris cu litere mari numele teatrului. Chiar dedesubt, în mijloc, se află o Cruce de Lorena şi un blazon. Câteva construcţii adiacente adăpostesc casa de bilete, librăria şi un loc în care cei care doresc pot lua o gustare însoţită de un pahar de vin alb din regiunii, între diferitele spectacole.
Sala Teatrului din Bussang
El a fost ideea unui om pătruns de idealurile epocii sale, foarte apreciat de Romain Rolland. Visul lui era îmbunătăţirea vieţii muncitorilor din mica uzină metalurgică a tatălui său, înfloritoare în epocă, aşa cum erau şi cea de textile sau fabrica de hârtie.
Maurice Pottecher studiase la Paris şi publica articole diverse, cronici în mai multe publicaţii. Se căsătorise cu o actriţă, iubea lumea spectacolului şi a semnat el însuşi piese de teatru. Dar nu-i plăcea viaţa pariziană. Celebrat de marile spirite ale timpului, teatrul din Bussang era frecventat de starurile momentului. Foarte cunoscut în cinema, Pierre Richard-Willm a condus teatrul din 1936 până în anii 1950.
“Thétre du Peuple” însemnă “o idee şi un edificiu”, după cum scrie criticul Armelle Heliot. Ideea era de a oferi cultură muncitorilor şi ţăranilor din acel loc, de a-i reţine în Bussang, implicându-i în construcţia şi chiar în viaţa teatrului.
Clădirea, purtând deviza “Prin Artă, pentru Umanitate”, poate primi până la 900 de spectatori, iar zidul din fundal se deschide către un taluz cu ierburi şi copaci de un verde intens. Nu există niciun spectacol în această sală, cu o scenă largă şi lustre în formă de roată, fără ca panourile de lemn ale zidurilor să nu se deschidă. Toată lumea o ştie şi participă la acest ritual minunat.
Condus mult timp de familie şi de o asociaţie, “Théâtre du Peuple”, care a fost clasat monument istoric în 1976, depinde acum de Stat şi de autorităţile locale. După directoratul lui Christophe Rauck, care a înţeles pariul şi ambiţiile locului şi a oferit spectacole memorabile unui public entuziast, Pierre Guillois a optat pentru opere de multe ori feroce şi a introdus serile de cabaret, destul de neaştepate pentru spectatori.
În ultimele două veri, “Théâtre du Peuple” a fost condus de Vincent Goethals, care a decis să se aplece asupra literaturilor francofone. Anul acesta, este propusă o piesă de Fernand Crommelynck (1885-1970), cel mai mare dramaturg belgian dintre cele două războaie, intitulată “La jeune fille folle de son âme”. Spectacolul, care are loc după-amiaza, este regizat de Michael Delaunoy, directorul teatrului “Rideau de Bruxelles”, care conduce o trupă formată din 10 amatori şi şase profesionişti, această combinaţie fiind o regulă la Bussang. Piesa datează din 1929, iar acţiunea ei este plasată chiar în Bussang. Un castel pierdut în mijlocul unui parc imens, o vânătoare plină de cruzime, un bal mascat, adulţi lipsiţi de moralitate şi tineri care descoperă dragostea sunt ingredientele poveştii foarte întunecate.
Într-un decor semnat de d’Anne Guilleray, prezentând un colţ de castel cu scara şi camerele lui, piesa lui Crommelynck, mai puţin cunoscută decât “Les Amants puérils” sau “Le Cocu magnifique” are ceva din “Deşteptarea primăverii” de Wedekind.
Spectacol de seară i-a fost comandat de Vincent Goethals dramaturgului belgian Stanislas Cotton. Intitulat “Et si nos pas nous portent…” este un cabaret politico-satirico-social, cu care se va şi închide Festivalul. Cotton a imaginat un “cabaret bizar” pe muzica semnată de compozitorul Pascal Sangla, de asemenea belgian. Monologuri, dialoguri animate, cântece constituie acest spectacol montat chiar de Vincent Goethals şi susţinut de patru interpereţi: Solo Gomez, Muriel Legrand, Tadié Tuéné et Baptiste Roussillon, consideraţi de Armelle Heliot uluitori.
Cabaretul bizar al acestei veri
Baptiste Roussillon este şi interpretul unui alt text, foarte dur, de Stanislas Cotton. Actorul, singur în scenă, în cosum de clovn, joacă “Clod et son Auguste”, ce alternează cu un alt spectacol, de acelaşi autor, în care Sébastien Amblard este “Regele boem”. Aceste ultime două montări au fost jucate, din luna mai încoace în case şi apartamente din împrejurimi, o modalitate de implica publicul în această aventură.
Duritatea spectacolelor din această vară n-au întrunit aprecierile publicului, spectatorii mărturisind că preferă texte mai solare, mai vesele, şi, de ce nu, texte clasice semnate Molière, Shakespeare, Brecht sau Ibsen, aşa cum s-a întâmplat cu câţiva ani în urmă.
Înaintea primelor reprezentaţii a fost organizat un colocviu pe tema teatrului popular, “o utopie încă vie şi astăzi”.
La Bussang se celebrează anul acesta şi centenarul naşterii lui Jean Vilar, care cunoştea şi iubea opera lui Maurice Pottecher.
Un cabaret politico-satirico-social
