“Dreptu aceia şi eu m-am nevoit şi am început casă a zidi sfinţii sale den temelie. Deacii, pentru păcatele mele, ei nici într-un chip să o văzu sfârşită. Iar preacurata fecioară şi nevinovata maică a marelui împăratului cerescu, ia n-au băgat în seamă păcatele mele, ci au săturat ochii miei de dorul ce doream, şi văzuiu casa ei gata şi sfârşită. Şi dacă văzuiu aşa, mă umpluiu de bucurie”.
Aşa scria domnitorul Neagoe Basarab (1512-1521) în “Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, manualul de educaţie morală şi politică al voievodului, pe care Bogdan Petriceicu Hasdeu avea să-l numească “falnic monument de literatură, politică, filosofie şi elocinţă la străbunicii noştri”.
Târnosită în 1517, în prezenţa reprezentanţilor tuturor bisericilor ortodoxe, în frunte cu patriarhul de la Contantinopol, Biserica Mânăstirii Argeşului a devenit un simbol al indentităţii spirituale în Ţara Românească, iar dificultăţile zidirii ei amintesc de legenda Meşterului Manole.
Voeievodul Neagoe Basarab şi Doamana Despina oferind macheta bisericii
În sălile Muzeului Naţional de Artă, vizitatorul expoziţiei “Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului”, deschisă până în 26 mai 2013, descoperă 31 de fragmente de frescă, ce au împodobit odinioară pereţii bisericii, restaurate timp de 20 de ani de un colectiv de specialişti coordonat de prof. univ. dr. Oliviu Boldura, prof. univ. dr. Dan Mohanu şi lect. univ. dr. Romeo Gheorghiţă.
Organizată de “Secţia de Artă Veche Românească” şi curatoriată de Emanuela Cernea şi Lucreţia Pătrăşcanu, expoziţia beneficiază de o scenografie inedită, formată din schele de lemn, metaforă a numeroaselor restaurări ale lăcaşului de cult. Semnată de Cristina Constantin, Mirela Vlăduţă şi Cosmin Pavel, scenografia este inspirată de descrierea monumentului semnată de Alexandru Odobescu cu ocazia restaurării din 1879. Lumina tamisată creează un sentiment de devoţiune, prielnic contemplării şi plonjării într-o atmosferă cu parfum medieval şi sacru.
_si_cel_al_lui_petru_voievod_cu_fiul_sau_marcu.jpg)
Portretul lui Mircea cel Bătrân (stânga) şi cel al lui Petru Voievod cu fiul său Marcu
Frescele, atribuite zugravului Dobromir din Târgovişte, au fost terminate în 1526 şi au îmbrăcat pereţii până către sfârşitul secolului al XIX-lea, când o nouă restaurare a fost încredinţată arhitectului francez André Lecomte du Noüy, la recomandarea mentorului său, Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc. Restaurarea de proporţii a monumentului degradat, cu reconstruirea unor porţiuni ale bisericii, a fost marcată de ideile, controversate ulterior, ale lui Viollet-le-Duc, potrivit cărora “a restaura un edificiu nu înseamnă a-l întreţine, ci a-l reface într-o stare completă care poate n-a existat niciodată la un moment dat”.
Restaurarea lui Lecomte du Noüy a dus şi la înlocuirea vechilor fresce cu noi picturi în ulei, fapt ce a declanşat numeroase nemulţumiri şi chiar o anchetă. 35 de fragmente din vechea pictură au fost decapate şi transferate atunci la Muzeul de Antichităţi.
Domniţa Ruxandra
Acestea sunt operele prezentate acum în expoziţia de la “Muzeul Naţional de Artă”, două dintre ele fiind împrumutate de “Muzeul Naţional de Istorie”. Majoritatea sunt, desigur, figuri de sfinţi: Maica Domnului, Mântuitorul Iisus Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Arhanghel Mihail, Sfântul Nicolae, Sfântul Iacov Persul, Sfinţii militari Dimitrie, Gheorghe, Artemie, Mercurie, Eustaţie Plachida, Areta, Teodor Tiron, Agapie, Procopie, Lup, Sozont, Mamant, Nestor, Prov, doi sfinţi neidentificaţi, Sfânta Ana cu Maica Domnului, proorocul Solomon. Li se alătură portretul votiv, prezentându-l pe ctitor, Neagoe Basarab, împreună cu Doamna Despina şi copiii lor, cel al domnitorului Mircea cel Bătrân, figurat în costum de cavaler occidental, cel al Radu Paisie cu fiul său Marcu, cel al domniţei Ruxandra.
O parte dintre ele au fost expuse, ani de zile, în Galeria de Artă Veche a Muzeului. Nevoia restaurării lor era stringentă, iar studiul pentru această întreprindere a fost laborios şi complet.
Arhanghelul Mihail
Dimensiunea lui este vizibilă şi în expoziţie unde, alături de fresce, sunt expuse, într-una din cele două alveole ale expoziţiei, releveele făcute de echipa lui Lecomte du Noüy, păstrate prin grija profesorului Grigore Ionescu, şi fotografiile dinainte de restaurarea din 1875-1877, împrumutate de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, dar şi caietul cu modele copiate de Radu Zugravul, care au permis reconstituirea locului în care erau plasate picturile. Imaginile bisericii, atmosfera ce a înconjurat locul în secolul al XIX-lea sunt evocate şi de acuarele semnate de Carol Popp de Szathmari, fie că este vorba despre “Agheasmatarul Mânăstirii de la Curtea de Argeş” sau de “Biserica Mânăstirii Curtea de Argeş” sau de cele ale lui Henri Trenck, printre care şi piese ca “Acoperământul pentru racla moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul” sau “Cruce ferecată în argint şi tocul mâinii Sfântului Nifon”.
Un touchscreen permite accesul vizitatorilor la desenele şi schiţele realizate de pictorul Gheorghe Tattarescu la Curtea de Argeş în 1860, reunite în “Albumul naţional”, care copiază tablourile votive din interiorul bisericii şi imaginea exterioară a monumentului înainte de restaurare.
O altă alveolă găzduieşte caftanul lui Neagoe Basarab, din catifea brodată cu fir din argint aurit şi chivotul din argint al bisericii.
Imagine din expoziţie
Expoziţia “Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului” are cel puţin două niveluri de lectură. Primul se adresează iubitorilor de artă şi de istorie, care pot contempla exemplarele de pictură medievală, pot descoperi detalii de portret şi de costum în tabloul votiv sau în figurarea celorlalţi domnitori şi figuri princiare, pot afla, din textele afişate, date istorice sau explicaţii privind locul şi “poveste personajelor”.
Cel de al doilea nivel îl interesează pe vizitatorul avizat în restaurare, care poate descoperi etapele cercetării, faze ale procesului de intervenţie, graţie unui film de prezentare, şi poate urmări rezltatul unei restaurări bazate pe principiile ştiinţifice ale acestui proces, în care munca restauratorului este vizibilă, fiind însă atenuată de integrări cromatice (şi ele vizibile), menite să ofere o imagine artistică cât mai aproape de starea originală a pieselor.
Pentru aceştia din urmă, mai ales, este de remarcat excelentul catalog ce însoţeşte expoziţia, pe care studiile şi fişele lucrărilor, semnate de Ovidiu Boldura, Emanuela Cernea, Marian Coman, Anca Dina, Dumitru Dumirescu, Ioana Iancovescu, Horia Moldovan, Lucreţia Pătrăşcanu, Georgiana Zahariea, Adriana Constantinescu, Anca Dina, Elena Olariu, Oana Slăvuică, Carmen Tănăsoiu îl transformă într-un instrument ştiinţific remarcabil. Accentuat şi de mapa cu planuri şi relevee, importante pentru cei care vor să descopere în profunzime istoria, aspectul iniţial, transformările suferite de acest monument ridicat de unul dintre voievozii luminţi ai Ţării Româneşti.
