Audierea lui Liviu Dragnea pe tema acuzațiilor aduse SPP, respinsă 

Comisia de Apărare din Senat a respins, marți, posibilitatea audierii

Audierea lui Liviu Dragnea pe tema acuzațiilor aduse SPP, respinsă 

Comisia de Apărare din Senat a respins, marți, posibilitatea audierii

Comisia de Apărare din Senat a respins, marți, posibilitatea audierii lui Liviu Dragnea în legătură cu acuzațiile aduse SPP, urmând ca într-o ședință comună cu membrii comisiei similare din Camera Deputaților să se decidă audierea liderului PSD sau constituirea unei comisii speciale ori de anchetă.

”Vă citesc din Constituția României, articolul 64, alin. 4: <Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune>. Eu vă propun ca acest subiect să fie discutat într-o ședință comună, Cameră-Senat”, a solicitat senatorul PSD Nicolae Moga.

Supusă la vot, cererea social-democratului a fost aprobată cu șapte voturi ”pentru” și două abțineri.

Liberalii propuseseră audierea lui Liviu Dragnea, președintele PSD, în baza art. 15, lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului, pe tema declarațiilor legate de activitatea Serviciului de Protecție și Pază.

”Noi considerăm că atât timp cât planează asupra unor instituții anumite susțiciuni, este foarte important ca cel care lansează în spațiul public astfel de afirmații, în speță dl. deputat Liviu Dragnea, să vină să ne precizeze, să aducă dovezi, astfel încât interviurile dumnealui să nu fie numai simple povești pescărești, ci să vedem dacă sunt susținute de povești”, a declarat senatorul PNL Nicoleta Pauliuc.

Propunerea PNL a fost respinsă cu cinci voturi ”împotrivă” și patru ”pentru”.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Ministrul olandez de Externe a demisionat dupa ce a mintit in legatura cu o intalnire cu Putin. Lumea civilizata, vrem si noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.