Sorana Cîrstea, locul 38 mondial, a pierdut în două seturi, 0-6, 4-6, meciul disputat împotriva sportivei spaniole Garbine Muguruza, locul 4 WTA, în optimile turneului WTA de la Doha.
Sorana mai jucase de două ori împotriva Garbinei, dar nu a reuşit niciodată să treacă de fosta ocupantă a locului 1 mondial. Și nu a reușit să o facă nici la Doha.
În primul set al meciului cu Muguruza, Cîrstea nu a avut replică. A comis 13 greşeli neforţate şi, după 24 de minute a pierdut prima manșă cu 6-0. Primul game câştigat de româncă în partida din optimile de finală de la Doha a venit în setul secund, la 2-0 pentru a patra favorită a turneului. Muguruza a făcut imediat 5-1. A fost momentul în care Sorana a dat impresia că poate reveni: și-a câștigat serviciul și ulterior a reușit și primul break al său din acest joc, însă Muguruza și-a câștigat serviciul și, la finalul unui meci ce a durat 64 de minute, Cîrstea pierde în două seturi 0-6, 4-6 și va încasa pentru performanța sa 33 750 de dolari și 105 puncte WTA, în timp ce Muguruza va încasa un cec de 68 125 de dolari și 190 de puncte WTA.
În sferturile de finală ale competiției, Garbine Muguruza o va întâlni pe câștigătoarea din meciul Caroline Garcia-Anna Blinkova.