Iohannis: Comisia privind SPP, „o aflare în treabă politicianistă”

SPP este „un corp de profesioniști, care fac o

Iohannis: Comisia privind SPP, „o aflare în treabă politicianistă”

SPP este „un corp de profesioniști, care fac o

SPP este „un corp de profesioniști, care fac o muncă foarte bună, foarte grea”, a declarat, joi seară, președintele Klaus Iohannis, care nu vede un motiv pentru constituirea Comisiei parlamentară de anchetă.

„Am o opinie destul de clară şi despre SPP şi despre activitatea SPP, începând de la director şi până la ultimul angajat. SPP este un corp de profesionişti, care fac o muncă foarte bună, foarte grea. Îi apreciez pentru munca pe care o depun şi nu numai eu şi mulţi alţii îi apreciază. De exemplu, Organizaţia Naţiunilor Unite apelează frecvent la SPP pentru protecţia unor demnitari care sunt trimişi în zone complicate”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a afirmat că demersul de a înfiinţa o comisie parlamentară de anchetă privind activitatea şefului SPP este „o aflare în treabă politicianistă”, precizând că activitatea SPP şi a conducerii instituţiei este făcută de CSAT.

„Parcă şi în Parlament există o intenţie de a forma ceva, un fel de comisie pentru a verifica această activitate. Activitatea SPP şi a conducerii SPP este analizată de CSAT, iar acest demers în Parlament mi se pare, dacă îmi permiteţi să mă exprim mai informal, o aflare în treabă politicianistă, fiindcă dacă s-ar fi vrut să se analizeze activitatea SPP se putea face foarte bine în comisiile de apărare, conform legii”, a spus Iohannis.

Întrebat dacă a primit de la şeful SPP, Lucian Pahonţu, informaţii care să excedeze cadrul legal, Klaus Iohannis a răspuns că nu a primit şi nici nu a solicitat astfel de informaţii sau „informări”.

„Eu am o relaţie instituţională, bună, corectă, cu toată lumea din subordinea mea şi nu i-aş expune la aşa ceva”, a adăugat Klaus Iohannis.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Oare prin vacanta aia prin Tenerife cardul cui ai folosit mai dulapule, o fi fost cel al sefului de la paza???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.