USR și PNL, din nou cu jalba la CCR

USR va contesta, împreună cu PNL, legile justiției la CCR după ce luni au fost votate în plenul Senatului, partidul considerând că adoptarea celor trei legi reprezintă un abuz la adresa statului de drept.

„USR califică acțiunea de astăzi un abuz la adresa statului de drept și o jignire a cetățenilor, după ce comisia Iordache s-a reîntâlnit dimineață dar nu a analizat problemele ridicate de membrii opoziției pentru ca doar în câteva ore să fie supuse la vot la Senat. Toate cele trei legi dezmembrează justiția astfel încât să fie mai ușor manipulabilă de actuala coaliție de guvernare”, se arată într-un comunicat de presă.

Formațiunea precizează că se va folosi de toate pârghiile constituționale pentru a împiedica instalarea unui haos în sistemul judiciar din România și de a face auzită vocea cetățenilor.

PNL va ataca din nou la CCR legile justiţiei, a declarat, luni, deputatul liberal Ioan Cupşa, afirmând că majoritatea PSD-ALDE a creat suficiente motive pentru ca legile să fie declarate neconstituţională.

Plenul Senatului a votat, luni, în calitate de for decizional, modificarea celor trei legi ale Justiției – 303/2004 privind Statutul procurorilor şi judecătorilor, 304/2004 privind organizarea judiciară și 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Fac de ce sunt înstare contestează, demolează ce construiesc alții, și dovedesc mai ales PNL că nu a rămas din ei decât partea PDL-istă, mândră de “statul de drept” pe care l-a instaurat și care pdeliști oricând l-ar reprimi pe dl. Băsescu înapoi ca liderul maxim.

  2. Ce-mi place mie la Uniunea Singurului Neuron ,este ca dupa ce-si paseaza neuronul de la unul la altu,cand se duc la microfon se trezesc vorbind si se fac de kko abia cand constata ca nu aveau neuronu’ la ei! asa pateste cel mai des in ultima vreme Closette Kakarau, dar si Soricelu’ Seidel, cat despre Gayaral nu mai este cazul caci ,dupa ce au prins-o colegii academicieni cu fofarlika , i-au retras neuronul si evident si-a dat dimisia , ramanand nula , iar fara neuron nu mai cuvinteaza..

  3. USR si PDL in piele de PNL si PMP (partidele sistemului securisto-stalinisto-nazist de tip mafiot) se impotrivesc legilor care stopeaza POLITIA POLITICA, ABUZURILE din justitie, ii pun pe magistrati sa raspunda, etc. si scot justitia de sub influenta politica.

  4. Nevolnicii astia de la usr si pnl, stiu si altceva decat scandal grotesc in Parlament si apoi cu jalba in protap la CCR? Sa nu uite romanii sa-i mai voteze…….

  5. Dupa un an, proiectul de tara al USR-lui este transformarea Romaniei in penitenciarul Europei, iar cetateanul Roman in infractor in timp ce multinationalele devalizeaza tara intr-un mod profesional imbracati in haine de investitori.
    Apropo cite zeci de mii de fabrici Romanesti au fost preluate si vindute la fier vechi,dar asta nu se pune.

  6. Cum poti sa sustii ca JUSTITIA sa fie o arma, o unelta, in mana celor care se amesteca copios si abundent in trebile noastre interne de 29 de ani pentru a instala in functiile care decid ceva in tara asta niste gargaragii, marionete,asa cum o fac politicienii din PNL si USR ! Vai mama lor !

  7. PNL(PDL) si USR asta stiu asta fac.Nu sunt de acord cu nimic.Vor sa fie mentinute legile lui Macovei,trecute prin PARLAMENT in 1o minute,nu cele dezbatute si citite de cei interesati.Dar au dreptate,cine sa le citeasca cei care se aduna in Piata Victoriei,sau Chichirau,Gorghiu,Turcanu,etc.
    .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.