Când află Codruța Kovesi dacă va fi revocată

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, va aflat,

Când află Codruța Kovesi dacă va fi revocată

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, va aflat,

 Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, va afla, în perioada următoare, dacă va fi revocată dau dacă își va duce la capăt mandatul. Președintele României a anunțat că va lua o decizie după Paște, el fiind cel care, potrivit legii, are ultimul cuvând privind revocarea șefilor marilor parchete.

„Cu certitudine, la momentul potrivit voi lua o decizie. Acum pot să spun că decizia nu va fi luată înainte de sărbători, ci mai degrabă după Paşti. Cum va suna decizia, voi explicita într-o declaraţie publică, dar cu siguranţă în luarea deciziei mă voi inspira din toate documentele puse la dispoziţie şi de o parte şi de alta”, a declarat Klaus Iohannis, la Bruxelles, la finele lunii martie.

În februarie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a propus revocarea procurorului şef al DNA Codruţa Kovesi, după ce a prezentat un raport privind activitatea managerială de la DNA, care s-a bazat pe 20 de categorii şi fapte.

„Pentru aceste fapte şi acte (n.r.: existente în raportul privind activitatea managerială a şefului DNA), de netolerat într-un stat de drept, în temeiul articolului 54, coroborat cu art. 51 din Legea 303/2004, cer declanşarea procedurii de revocare din funcţie a procurorului şef DNA”, a declarat la acel moment Tudorel Toader.

Ulterior, propunerea sa a fost analizată de către procurorii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce au ascultat punctul de vedere al ministrului, dar și pe cel al Laurei Codruța Kovesi. Membrii Secției pentru procurori au respins propunerea ministrului, prin emiterea unui aviz negativ, acesta fiind însă unul consultativ.

În cazul în care președintele Klaus Iohannis refuză demiterea procurorurului-șef al DNA, dacă nu se va face o nouă solicitare de revocare, Laura Codruța Kovesi își continuă activitatea la conducerea instituției anticorupție, până în luna mai a anului viitor, când se va încheia cel de-al doilea mandat al său.

Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor spune că (articolul 51) revocarea se poate propune pentru o serie de motive, precum: dacă nu mai îndeplinește una dintre condițiile necesare pentru numirea în funcția de conducere; în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale; în cazul aplicării uneia dintre sancțiunile disciplinare.

Dacă președintele dacă va da curs propunerii ministrului Tudorel Toader, se vor începe demersurile pentru propunerea unui nou procuror șef al instituției anticorupție. Potrivit legii menționate anterior, procurorul șef al DNA este propus de către ministrul Justiției. Propunerea acestuia trebuie să fie analizată de către CSM, pentru a emite un aviz consultativ, care să ajungă la șeful statului, cel care avizează sau respinge propunerea.

Într-un astfel de caz, rămâne de văzut care va fi procedura de numire a șefului DNA care va fi adoptată de această dată, având în vedere că noua lege privind statutul magistratului nu este în vigoare, iar numirile din 2013 la șefia parchetelor au fost controversate. Potrivit spuselor unui fost membru CSM, Adrian Toni Neacșu, învestirea în funcția de procuror-șef al DNA a lui Kovesi, în primul său mandat, a fost una impusă ministrului Justiției de la acea vreme, Mona Pivniceru, care a și demisionat din funcție.

„Sunt în măsură să confirm și eu că demisia Monei Pivniceru, în martie 2013, a avut loc exact în condițiile în care i se impuseseră acele numiri la vârful parchetelor. Mutările veniseră în plic, dar acum aflu exact de unde. În plus, aceste numiri fuseseră acceptate deja, în aceleași conditii neguroase, de secția de procurori a CSM și președintele CSM de atunci. Cea mai mare greșeală a celor din CSM care ne-am opus atunci acestui troc imund a fost că nu am acceptat să ieșim public și să denunțăm abuzul, pe considerentul că astfel am vulnerabiliza consiliul și sistemul judiciar. Implicarea brutală a SRI in activitatea CSM de atunci a dus la 2 plângeri la Comisia de control din Parlament, una a unui fost președinte CSM, alta a mea, îngropate rapid. Era prea devreme, pesemne”, a scris pe Facebook Adrian Toni Neacșu, în luna martie a acestui an.

Precizările vin după ce, tot în luna martie a acestui an, liderul PSD a spus că premierul din momentul învestirii lui Kovesi, Victor Ponta, a negociat numele viitorului șef al DNA.

„La un moment dat Victor a scos o hârtie din buzunar, destul de mototolită, pe care erau scrise trei nume: Bica, Kovesi şi Niţu. (..) El a spus că aşa a negociat George Maior cu Băsescu, parcă a zis şi de doamna Udrea. L-am întrebat dacă a vorbit şi cu Crin, iar el nu a fost de acord”, a precizat Dragnea.

Referitor la același subiect, Crin Antonescu, care în 2013 avea funcția de președinte al Senatului, a confirmat spusele liderului PSD: „În orice caz, fără a fi avut nimic de împărțit cu doamna Kovesi, am pornit pe ideea că e bine să se mai schimbe şefii de la PG și DNA. (..) La un moment dat, domnul Ponta a zis că a negociat formula aceasta cu Traian Băsescu, nu mi-a zis de altcineva, și propunerile vor fi cele care au și fost (nr. Bica, Nițu, Kovesi). Mi-a zis că guvernul face propunerea, președintele numește, iar asta e formula de compromis. Până aici Dragnea spune adevărul și nici Ponta nu îl contrazice”.

Laura Codruța Kovesi a condus timp de șase ani (două mandate) Parchetul General, în prezent fiind la al doilea mandat în fruntea DNA.

 

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. onea si negulescu: lulu, te iubim si vrem sa petrecem multi ani fericiti toti impreuna la rahova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.