Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au respins, vineri, cererea de eliberare din arest preventiv și cercetarea sub control judiciar a primarului ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș. În același timp, judecătorii au admis cererea lui Cherecheș privind strămutarea cazului său.
„În baza art. 205 C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul C.C. (cu datele personale la dosar) împotriva încheierii penale nr.56/CP/16 iunie 2016 a Tribunalului Maramureș. Obligă contestatorul la plata în favoarea statului a sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din data de 1.07.2016 „, se arată în decizia instanței. De asemenea, „în baza art.74 alin. 2 C.p.p admite cererea formulată și precizată de către inculpatul C.C. pentru strămutarea judecării cauzei care formează obiectul dosarului nr. 1109/100/2016 a Tribunalului Maramureș. Strămută judecarea cauzei la Tribunalul Cluj, instanță căreia i se va trimite dosarul, conform judecătorilor.
Cătălin Cherecheș a fost arestat preventiv pe 27 aprilie de Tribunalul Cluj, pentru luare de mită în formă continuată. Ulterior, pe 5 iunie a fost reales primar al orașului Baia Mare. De atunci „conduce” Primăria pe Facebook, din spatele gratiilor.