Chişinăul trebuie să pună osul la contribuţie, dacă vrea să vadă evacuate din ţară Trupele Operative ale Federaţiei Ruse, a sugerat astăzi, în cadrul unui briefing de presă, ministrul Apărării, Anatol Şalaru, care cerut sprijinul NATO în acest sens, precum şi înlocuirea misiunii de pacificare din regiunea transnistreană cu o misiune civilă internaţională, transmite DESCHIDE.md.
Şalaru a menționat că, la Varșovia, NATO s-a angajat să consolideze în continuare sectorul de apărare a Republicii Moldova, însă e necesar ca și autoritățile de la Chișinău să-și facă lecțiile, ceea ce constituie o primă etapă în acest proces. E vorba despre implementarea reformelor și adoptarea Strategiei Securității Naționale și ce a Apărării Naționale. Acest lucru a fost menționat și la summit-ul din Țara Galilor, însă Republica Moldova nu a purces la această primă etapă, până nu demult când, a început să fie elaborată și consultată, cu multă întârziere, noua Strategie a Securității Naționale.
„Este pentru prima dată când a fost dedicat un paragraf aparte Republicii Moldova la summit-ul NATO la fel cum este pentru prima dată când un oficial moldovean participă la un astfel de summit. Am solicitat sprijinul Alianței pentru a scoate trupele stopate ilegal în regiunea transnistreană. Aici nu mă refer la trupele de pacificare, ci la Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR). Totodată am solicitat sprijinul pentru ca misiunea de pacificare de pe Nistru să fie transformată din militară în una civilă, cu participarea părții ruse, pentru că este și un acord semnat între președinții Snegur și Elițin”, a declarat ministrul
Anatol Șalaru a explicat și cum ar putea NATO și țările UE să ajute Republica Moldova în cele două probleme.
„NATO respectă neutralitatea Republicii Moldova. Asta înseamnă că o țară să nu aibă pe teritoriul său trupe străine. Am vrut să readuc în opinia mondială problema pe care o avem noi și care este nerezolvată de 25 de ani, pentru că Rusia nu vrea să-și retragă trupele militare. Mulți de la noi confundă – cu bună știință sau din rea intenție, cum este Dodon – trupele de pacificare cu cele din Grupul Operativ. Vă dați seama că NATO nu va începe un război cu Rusia din cauza trupelor de pe teritoriul Republicii Moldova, doar vor insista pe retragerea acestor trupe”, a adăugat Șalaru.