Etapa a 11-a, Carcassone – Montpellier, 163,5 km, cu două cățărari de categoria a 4-a, la Cote de Minerve și Cote de Vilespassans, și un sprint intermediar, la Pazenas, părea să fie una a strategiilor și, spre final, a sprinterilor. Dar a intervenit neprevăzutul, adică un vânt, Mistral-ul, specific zonei, așa-zisei Țări a Catharilor, și mai toate planurile au fost date peste cap. La vântul care a suflat uneori chiar și cu 70 km pe oră, dar n-a prea scăzut decât spre final, sub 50 km, s-au adăugat și două incendii de vegetație, dar fără ca fumul să afecteze cursa.
Plutonul se pregătise de o etapă în grup compact, dar doi alergători, A. Vichot și L. Howard, n-au fost de acord și au zbughit-o imediat după start. Niciunul nu reprezenta vreun pericol pentru șefia Turului, Vichot aflându-se pe locul 84 în calasamentul general iar Howard pe locul 189! Cei doi reușesc o distanțare rapidă, de apropae trei minute față de pluton. Faptul în sine s-a datorat și vântului, din spate lateral, care bătea cu 72, 5 km/h.
Ca evenimente mai deosebite notăm o serie de căzături, una după alta, de vină fiind vântul, printre cei afectați numărându-se T. Pinot și G. Bennet. Spectacolul este sublim, plutonul se face și se desface, ca un acordeon imens, dar efortul este maxim. Se luptă cu vântul, cu tentativele unor echipe de a se alinia, cât mai grupate pe marginea șoselei, astfel încât să stăvilească depășirile. Este vorba de tactica ”bordurilor”, aplicabilă în sitația dată, cu vânt din spate, lateral. Cu Lotto Soudal și Katiușa la trenă plutonul atinge 60 km pe oră. Dar cu ce viteză aleargă cei doi dacă avansul lor crește cu 4 minute și 30 de secunde?! Se aleargă pur și simplu nebunește și câțiva cicliști de mare clasă nu mai fac față și rămân la mare distanță în spate: Impey, Chavanel, Vockler, Gallopin, Kelderman. Mai sunt 80 de kilometru și cei doi evadați dau semne de oboseală. Aventura lor, extrem de curajoasă, se încheie. Au câștigat doar prim-planul televiziunilor. Nu e puțin lucru!
Mai notăm o mare căzătură într-un viraj, apoi sprintul intermediar câștigat, în ordine, de Kittel, Sagan și Cavendish, Sagan consolidându-și poziția de lider al tricoului verde. Între timp, când nimeni nu se mai aștepta, întârziații revin în pluton, cursa se animă, dar regruparea se rupe apropae instantaneu. Vântul a încetat aproape total și, cu 10 kilometri înainte de finiș, patru rutieri dau atacul final: P.Sagan, C. Froome, M. Bodnar și T Geraint, ultimul fiind depășit mai apoi de A. Kristoff. Sprintul este cîștigat de P. Sagan, după o luptă strânsă cu Froom, căruia un inspirat comentator de la fața locului îi născocește o poreclă de toată lauda: Turminator!
Clasamentul etapei
1. P.Sagan 03h 26′ 23”
2. C Froome ac. timp
3. M. Bodnar ac. timp
4. A Kristoff ac. timp
5. C. Laporte la 06”
Clasamentul general
1. C. Froome 52h 34′ 37”
2. A. Yeats la 28”
3. D. Martin 31”
4.N. Quitana 35”
5. B. Bolema 56”