Un autocar cu turiști chinezi a fost implicat într-un accident în insula Taiwan, potrivit unor surse oficiale de la Taipei, citate AFP.
Douăzeci și șase de persoane au decedat. În accident şi-au pierdut viaţa şi șoferul, și ghidul turistic.
Autoritățile taiwaneze au declarat că autocarul a luat foc.
În vehicul se aflau 24 de turiști, 16 femei și opt bărbați, care mergeau spre aeroportul Taoyuan.
”Focul s-a extins foarte rapid. Toate cele 26 de persoane au murit”, a spus Lu Jui-yao, reprezentant al Biroului național de poliție rutieră din Taiwan.
Cauza incendiului nu este clară, autoritățile deschizând o anchetă în acest caz.
Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Taipei, Tung Chen-yuan, a declarat că autoritățile taiwaneze discută cu agenția de turism din Dalian și cu autoritățile de la Beijing pentru a facilita venirea în Taiwan a rudelor victimelor acestei tragedii rutiere.