Odată cu moartea lui Radu Beligan dispare o minunată poveste a teatrului românesc, a declarat miercuri, pentru Agerpres, actorul Alexandru Arșinel, ca reacție la decesul marelui artist.
„Odată cu dispariția lui dispare o minunată poveste a teatrului românesc, un actor de o calitate spirituală și artistică deosebită. Nu întâmplător s-a detașat și ca nume și ca interpretare și ca personalitate de grupul marilor artiști români, el fiind mai întotdeauna undeva într-o zonă specială, zona Beligan”, a spus Arșinel.
El a subliniat devotamentul față de teatru al lui Radu Beligan și faptul că acesta a purtat o dragoste profundă spectatorilor de la care „a furat permanent energie” ca să poată reveni cu marele lui talent să impresioneze a doua zi.
„A reușit să mă facă, la un moment dat, să îmi dau și eu seama care este dimensiunea talentului meu. Îl regret mult pe maestru, pentru că fac parte din acea categorie de actori care l-a vorbit non-stop de bine”, a adăugat Arșinel.
Actorul Dorel Vişan a deplâns la rândul său moartea lui Radu Beligan, evocându-l într-o declarație pentru Mediafax pe actorul şi omul Radu Beligan, „ultimul cordon ombilical ce alimenta generaţiile de artişti de după generaţia de aur”.
„Eu sunt încă într-o stare de necredinţă în legătură cu ce s-a întâmplat, pentru că plecarea meşterului Radu Beligan dintre noi este un moment de cumpănă pentru cultură şi pentru teatrul românesc, pentru cinematografie, a tot ce-i legat de artă. Maestrul Beligan a fost ultimul cordon omblical prin care se alimentau generaţiile de după generaţia de aur, din care a făcut parte şi pe care a propovăduit-o prin care viaţa pe care a avut-o ca om, un om de spirit, un om complet, un artist complet, printr-o mare seriozitate, prin studiu. Radu Beligan a montat, a jucat fără „hodină”, cum se zice. Artiştii noi din generaţiile mai tinere, care au venit după generaţia de aur, nu mai au această putere, nici biologică, nici intelectuală”, a spus actorul Dorel Vişan.
Dorel Vişan a vorbit şi despre viaţa pe care Radu Beligan a sacrificat-o în numele artei, amintind că e important ca publicul şi artiştii să-l evoce pe cel care „a arătat direcţia spre care trebuie să meargă teatrul şi cultura”: „A fost un exemplu care precumpăneşte istoria teatrului şi a culturii. Un exemplu care, dacă se pierde şi rămâne ca o simplă poveste, ca o legendă, nu mai are nicio valoare. Valoarea pe care maestrul Beligan o lasă ar fi că noi trebuie să fim tot timpul contemporani cu el. Este un paradox. Este ca pildă lui Iisus pentru noi, păstrând proporţiile. Cuvintele sunt sărace, neputincioase, ne trebuie un timp să decantăm, că să înţelegem ce am pierdut. Teatrul şi cultura în lumea modernă au alţi vectori, alte direcţii, mai modeste. Sunt alte lucruri care au întâietate, cum ar fi preluarea puterii politice. Arta nu mai este o dorinţa atât de puternică a omului. Din această cauză pierderea este foarte mare, pentru că el a arătat direcţia spre care trebuie să meargă teatrul şi cultură românească.”
Actrița Emilia Popescu a spus la rândul său că Radu Beligan și-ar fi dorit să se stingă pe scenă, așa cum a trăit.
„Domnul Beligan ar fi vrut să se stingă pe scenă, așa cum a trăit. Cred că singurul regret pe care l-ar avea este că nu i s-a întâmplat în timpul unui spectacol. (…) Repet, cred că singurul regret al domnului Beligan este că nu s-a întâmplat pe scenă, așa cum a dorit. Dar a stat pe scenă până de curând, ceea ce este o raritate pentru oricine”, a declarat miercuri pentru Agerpres Emilia Popescu.
Potrivit actriței, Radu Beligan a fost „un fenomen mondial” și „una dintre cele mai mari personalități culturale ale României”.
„Vorbim despre un fenomen mondial și despre una dintre cele mai mari personalități culturale ale României și sunt foarte bucuroasă că am avut ocazia, că destinul meu a putut să se intersecteze cu al dânsului”, a mai spus Emilia Popescu.
Radu Beligan a fost o covârșitoare personalitate artistică și intelectuală, un mare gânditor de teatru, a apreciat miercuri și actorul Ion Besoiu.
„Este o zi neagră pentru teatrul și filmul românesc. O zi neagră pentru cultura românească. A căzut un înger. Am pierdut o mare, o covârșitoare personalitate artistică și intelectuală. A plecat dintre noi un mare artist, un mare formator de trupe, un mare gânditor de teatru, un inimitabil actor”, a declarat Ion Besoiu.
Potrivit acestuia, cultura română pierde un mare om de teatru și un mare formator de trupe.
„S-a dus, probabil, lângă Caragiale, lângă Tudor Mușatescu, lângă Cehov, lângă atâția oameni pe care i-a slujit prin interpretarea lui strălucită. Pierdem un mare interpret, un mare om de teatru, un mare formator de trupe. Dumnezeu să-l odihnească!”, a afirmat Ion Besoiu.
Și actorul Mircea Diaconu a vorbit, miercuri, despre dispariția maestrului Radu Beligan, afirmând că este asemănătoare cu apariția sa, adică „sub semn de lumină”, și precizând că toți actorii care au avut contact profesional cu Beligan au învățat ceva de la el.
„Dispariția sa este asemănătoare cu apariția. Apariția a fost sub semn de lumină și toată viața lui cât un secol s-a desfășurat exact în felul ăsta și cred că nu a fost actor (…) care să fi avut contact profesional cu Radu Beligan și pe care să nu-l fi învățat ceva. Pe mine, la rându-mi, foarte multe lucruri m-a învățat, de toate felurile — și de viață, și de profesie, și de comportament, și de mâncat chiar. Era un om cu totul deosebit și a trăit în felul lui irepetabil”, a declarat Diaconu pentru agenția citată.
Reacții au venit și din partea politicienilor. Președintele Klaus Iohannis a scris pe Facebook, după anunțul decesului lui Radu Beligan: „Viața este o scenă, spunea Shakespeare. Astăzi, Radu Beligan, întruchiparea desăvârșită a actorului, a omului de teatru, părăsește această scenă. Prin energia dedicată publicului de-a lungul întregii sale vieți, ne-a lăsat un mesaj fundamental: nimic nu se poate construi fără dăruire, credință în valorile fundamentale ale umanității și fără iubire. Aplauzele publicului i-au fost cel mai drag cântec și imbold, fie ca ele să-i însoțească memoria în posteritate. Ne vom aminti de Radu Beligan la fiecare coborâre și ridicare de cortină. Dumnezeu să vă odihnească, Maestre!”.
La rândul său, premierul Dacian Cioloș afirmă într-un comunicat transmis de Guvern: ”Radu Beligan părea nemuritor – acesta a fost primul gând pe care l-am avut când am aflat de plecarea dintre noi a marelui maestru al teatrului românesc, figură emblematică a acestuia mai mult de jumătate de secol. Era firesc ce-am simțit, pentru că talentul, rezistența, forța interioară, energia și echilibrul actorului păreau proiectate, magic, pe un fundal din afara timpului. E limpede că nemurirea și magia maestrului Beligan rămân neatinse, după 75 de ani de carieră în teatru, film, televiziune și radio, peste 80 de roluri și, cel mai important, casa încăpătoare pe care și-a făcut-o în sufletul fiecăruia dintre noi, cei care am avut o viață mai frumoasă grație artei lui – spectatorii. Ceea ce încununează, însă, tot ce a lăsat publicului său și României Radu Beligan este imaginea unei vieți împlinite, în slujba artei, a umanității – și asta aduce multă speranță, spunând ceva esențial despre omul Beligan. Îmi pare rău că a plecat dintre noi Radu Beligan, îmi pare rău de imensul loc gol lăsat de el în tărâmul teatrului, sunt alături cu gândul de cei care îl regretă și le transmit condoleanțe sincere. Odihnă în pace maestrului Beligan și fie ca imaginea sa de om împlinit și artist desăvârșit să dăinuie și să inspire peste generații.”