Dacă în prima etapă de contratimp belgianul Tom Dumoulin l-a devansat pe Chris Froome, în cea de-a doua, desfăşurată între Sallanches şi Megeve, 17 km, locurile s-au inversat. Dumoulin s-a instalat pe primul loc, cu 31′ 04” până în ultima clipă. Froome, ultimul lansat, în ordinea inversă a clasamentului general, a atacat mai lent cei 4 km de semi-plat şi cei 2 de căţărare abruptă, cu care a început cursa, apoi a mărit ritmul şi, la al doilea punct de control, anulează avantajul lui Dumoulin, pentru ca, pe coborâre să-l depăşească pe belgian cu 21 de secunde.
A fost o etapă solicitantă, care însă nu a produs nicio modificare în clasamentul general, rutierii păstrându-şi locurile, nu însă şi diferenţele de timp. Marele perdant este Nairo Quintana, despre care se credea că etapa asta, a 18-a, în căţărare, i se potriveşte de minune. Nici de-această dată previziunile nu au fost confirmate, columbianul pierzând încă 1′ 30” faţă de Froome.
Dincolo de aceste prime considerente privind derularea şi câştigarea cursei, să punctăm şi faptul că s-a resuscitat lupta pentru podium. Cine va urca, deci, la Paris, alături de Froome, pe locurile doi şi trei? Sunt vehiculate trei nume: B. Molema, A, Yeats şi R. Bardet. După cum se vede, N. Quintana a ieşit total din calcule. Îi iau locul trei rutieri care au crescut ca formă şi prestaţie în ultimele etape: F. Aru, R. Porte şi Al. Valverde. Din punctul nostru de vedere, cu şanse egale ar fi putut concura M. Cavendish, uluitorul câştigător a patru etape, dar acesta a abandonat deja. Sau, de ce nu, şi P. Sagan ar fi putut emite pretenţii, dar acesta se arată a fi mulţumit cu tricoul verde. În fine, printre eroii acestei ediţii neapărat trebuie să-i consemnăm pe R. Majka, B. Coquard, R. Kreuziger, T. Dumoulin, G. Van Aermaet şi alţii care, prin evadările lor, au dat culoare ediţiei din acest an, chiar dacă pot fi regăsiţi doar pe la mijlocul clasamentului general.
Clasamentul etapei
1. C. Froome 30′ 43”
2. T. Dumoulin la 21”
3. F. Aru 33”
4. R. Porte ac. timp
5. R. Bardet 42”
Clasamnetul general
1. C. Froome 77h 55′ 33”
2. B. Molema la 3′ 52”
3. A. Yeats 4′ 16”
4. N. Quintana 4′ 37”
5. R. Bardet 4′ 57”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.